Bilanţ al Poliţiei Locale Cluj: amenzi de circa 45.000 de lei pentru gunoaie depozitate ilegal pe domeniu public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali din Cluj de la serviciul Control Protecţia Mediului au dat, de la începutul anului şi până acum, amenzi în valoare de circa 45.000 de lei.

Amenzile au fost aplicate ţinând cont de două hotărâri ale Consiliului Local Cluj care se referă la buna gospodărire a oraşului şi la modul în care sunt amplasate şi autorizate mijloacele de publicitate pe domeniul public.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 45.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Cluj-Napoca. Ilegalităţile sancţionate sunt: depozitări ilegale de deşeuri de orice fel  pe domeniul public sau privat al statului, tăieri de arbori, lipsa contractului de salubritate, neîntreţinerea curăţeniei la punctele gospodăreşti de către firmele de salubritate, neîntreţinerea curăţeniei, lipsa recipienţilor de colectare a deşeurilor la punctele de lucru  ale agenţilor economici, persoane fizice sau juridice, care desfăşoară activităţi de comerţ stradal sau de tip fast-food, amplasarea afişelor publicitare şi a anunţurilor de mica publicitare în alte locuri decât pe panourile special destinate acestora.

Legat de mijloacele publicitare, inspectorii Serviciului Control Urbanism şi Disciplină în Construcţii au verificat 195 de locuri unde sutn puse panouri publicitare în oraş. Dintre cele 195, 48 de panouri publicitare nu au autorizaţie de construire. În 10 locuri unde au fost amenajate astfel de mijloace publicitate, inspectoriinu nu i-au identificat pe stăpânii acestora fiindcă acestea au fost amplasate pe terenuri virane, fără număr poştal.
Alţi 73 de proprietari de mijloace publicitare au fost somaţi să arate documentelor justificatoare ale legalităţii amplasării panourilor.
În urma controlului şi somaţiilor trimise, 21 de mijloace publicitare amplasate fără autorizaţie de construire au fost luate jos de către proprietari.

Mai puteţi citi:

Trei firme au pus mâna pe contractul de colectare şi transport al deşeurilor din judeţ

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone