Aparatul de 25.000 de euro care prelungeşte viaţa bolnavilor de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aparatul cu laser care prelungeşte viaţa bolnavilor de cancer FOTO: Consiliul Judeţean Cluj

Chirurgii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj au extirpat, luni, 18 noiembrie, în premieră pentru Cluj, mai multe tumori de pe plămânul unei bolnave de cancer folosind  un aparat cu laser. Acest gen de operaţii prelungesc viaţa pacienţilor cu cancer cu câteva luni.

Intervenţia a durat peste două ore, iar pacientă a fost o femeie de 56 de ani din Deva care suferea de metastaze multiple pulmonare. Această operaţie, susţin medicii clujeni, i-a prelungit viaţa bolnavei cu cel puţin un an. Femeii i-au fost extirpate două metastaze din plămânul drept.

„Cu un an înainte, pacienta a mai avut o intervenţie chirurgicală tot pentru două metastaze pulmonare. Sistemul laser îţi permite să extirpi toate tumorile pe care le întâlneşti şi le simţi la deget. Supravieţuirea se prelungeşte cu 12 luni faţă de metodele clasice. O medie de un an de zile să prelungeşti viaţa unei persoane înseamnă mult. În principal, în 2-3 zile pacienta va pleca de la noi”, a afirmat Dan Nicolau, şeful secţiei chirurgie toracică din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj.

Potrivit sursei citate, acest gen de operaţii au mai fost făcute la Timişoara, Bucureşti şi Iaşi, pentru Cluj-Napoca fiind o premieră.

„Nu pot să spun că sunt foarte bine, sunt ca după o operaţie. Mă doare locul, am mai fost operată şi în urmă cu un an”, a spus femeia operată, Otilia Tirea.

Aparatul-minune

Aparatul cu laser cu care a fost operată femeie din Deva a fost cumpărat din banii Consiliului Judeţean Cluj.

„Aparatura a costat 25.000 de euro, important nu este preţul, ci calitatea aparatului şi unicitatea lui pentru acest spital. Aparatul a fost adus din Germania. Dotarea spitalelor noastre va continua cu acest gen de aparatură”, promite Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj.

În 2013, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie a primit de la CJ Cluj fonduri de 200.000 de euro. „70% dintre pacienţii cu cancer pulmonar se prezintă cu metastaze multiple în ultimă fază”, susţine Vasile Mureşan, managerul spitalului.

Mai puteţi citi:

Controlul colesterolului, diferit în SUA. Mai mulţi americani trebuie să ia statine

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”