A fost pus sub acuzare și adjunctul șefului IPJ Cluj. Ce fapte îi impută DNA

0
Publicat:

Adjunctul IPJ Cluj chemat ca martor la DNA Cluj pentru a da explicații cu privire la faptele de corupție ale superiorului său.

Chestorul Mihai Rus a fost reținut FOTO: Arhivă

Adjunctul IPJ Cluj, Ciprian Neag,  a mers marți la DNA Cluj pentru declarații de martor în dosarul de corupție în care șeful său, chestorul Mihai Rus.

El a fost pus la rândul său sub acuzare pentru fapte de omisiunea sesizării organelor de anchetă cu privire la comiterea unor fapte penale.

Ciprian Neag ar fi respins categoric orice implicare, faptul că ar avea cunoștință de demersurile nelegale ale lui Rus.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat oficial, luni, 17 iunie, că Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a încercat să fenteze radarul.

Potrivit sursei citate, el a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte) și fals în declarații.

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 588/VIII/3 din 17 iunie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 iunie 2024, a suspecților:RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de:- complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte),- fals în declarații”, au informat reprezentanții DNA.

Concret, în urma discuțiilor purtate s-ar fi hotărât ca suspectul Rus Mihai să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi și făcut în data de 22 mai 2024), iar agentul constatator, Raul Ioan Pașca, să nu aplice sancțiunea contravențională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripție., se mai precizează în același comunicat.

„De asemenea, s-ar mai fi stabilit ca suspectul Rus Mihai să nu dispună cercetarea disciplinară a agentului de poliție Paşca Ioan-Raul în contextul de mai sus.Suspecților Rus Mihai, Rotar Aurelian Mircea, Paşca Ioan-Raul și Mureşan Cătălin-Claudiu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, au confirmat reprezentanții DNA.  

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători