Tradiţii de Sfântul Andrei. Noaptea magică în care fetele îşi văd ursitul în vis, iar nălucile sunt alungate cu usturoi. De ce se pune grâu la încolţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tradiţii de Sfântul Andrei. Pentru a ne feri de duhurile rele, în noaptea Sfântului Andrei usturoiul nu trebuie să lipsească din nicio casă. Din străbuni, oamenii păstrează tradiţia şi ung ferestrele şi porţile cu usturoi. În noaptea de Sfântul Andrei se spune că spiritele morţilor bântuie prin locurile în care au trăit, iar fetele de măritat îşi văd ursitul în vis.


   
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi, dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi cenuşa caldă e scoasă din sobă. De când se ştie, Stana Călin(77 de ani), din Călăraşi, s-a ferit cu usturoi de strigoii care bântuie în noaptea de Sfântul Andrei.

„ De când eram copil, am ţinut cont de tradiţii pentru că ne era frică de sufletele morţilor care umblă ca nălucile în această noapte. Nu numai că ungeam tocurile uşilor şi porţilor cu usturoi, dar mâncam şi noi ca să nu se apropie duhurile rele. Când se lăsa întunericul, poarta se deschidea singură, câinii începeau să urle şi trosneau încheieturile casei“, îşi aminteşte tuşa Stana.

Bătrâna îşi face cruce şi spune că de câteva ori chiar a văzut în curte, la miezul nopţii, năluca unui verişor care pierise înecat.

Tradiţii de Sfântul Andrei. Previziuni pentru anul agricol

Pentru a afla cât de rodnic va fi următorul an, se pun boabe de grâu la încolţit, într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta de anul viitor. Obiceiul se păstrează şi acum în localităţile din judeţul Călăraşi: la Dichiseni, Roseţi, Alexandru Odobescu, Gălăţui şi Independenţa.  În această zi nu se dă împrumut ori în dar căci vei păgubi. În unele sate, copiii taie mlădiţe din pomii roditori (meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun în apă, la căldură, pentru a înmuguri până la Sf. Vasile, când fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.

„Usturoi la fereastră şi grâu pus la încolţit sunt două dintre tradiţiile care sunt respectate şi în zilele noastre. Dacă grâul creşte, înseamnă că va fi un an roditor, dacă nu încolţeşte, recolta din anul următor va fi slabă“, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

Tot de sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.

Tradiţii de Sfântul Andrei. Betleemul neamului românesc

Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Se numără printre cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Petru şi Andrei au renunţat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos şi, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni“. "Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor“, spune părintele Paul Tudorache de la biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva".

Superstiţii de Sfântul Andrei. Peştera sfântă din Dobrogea

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioşi spre a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei. Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei“.

În anii 1930, cunoscutul teolog Ioan Dinu a amenajat Peştera unde a trăit Sf. Andrei. PS Chesarie Păunescu, episcopul Constantei, a sfinţit acest aşezământ în data de 23 iulie 1944. În perioada comunistă, acesta a fost desfiinţat, dar reactivat în anul 1990. Tot atunci a devenit schit, iar trei ani mai târziu a devenit mănăstire de călugări. În acest timp a fost construit al doilea corp de chilii pentru călugări şi gospodării anexe.
La 1 octombrie 1995, ÎPS Lucian, arhiepiscopul Tomisului, a sfinţit paraclisul cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Construcţia bisericii mari, începută în anul 1998, a fost terminată în 2002. La această mănăstire se află moaştele Sfântului Apostol Andrei, dăruite în anul 2003 de către Mitropolia Kefaloniei din Grecia.

Tradiţii de Sfântul Andrei. Primul propovăduitor al Evangheliei

Potrivit tradiţiei şi celor scrise de unii istorici şi teologi din primele veacuri   creştine,  Sfântul Apostol  Andrei a  fost  primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în  teritoriul   dintre Dunăre şi Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub  numele de Scythia (Scitia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.

“În sprijinul evanghelizării teritoriilor de pe ţărmul apusean al Mării Negre de către Sfântul Andrei vin si unele colinde, legende şi obiceiuri din Dobrogea şidin Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomeneşte de "schitul" sau "mănăstirea" lui Andrei, la care veneau Decebal si Traian, cel din urmă ascultând şi slujba săvârşita acolo. Există apoi câteva numiri de ape şi locuri ca "Pârâiaşul Sfantului Andrei", "Apa Sfântului" sau "Peştera Sfântului Andrei”, scrie pr.prod.dr. Mircea Păcurariu pe site-ul crestinortodox.ro.  

Vă recomandăm şi:

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac

Superstiţii la Întâmpinarea Domnului. Stretenia, ziua cu multe ceasuri rele în care cine munceşte va cădea în boală

Superstiţii de Rusalii, când spiritele celor morţi nu mai vor să se întoarcă sub pământ. Cum sunt alungate duhurile rele cu ajutorul ramurilor de tei

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală