Superstiţii în postul Adormirii Maicii Domnului. Ce e interzis să faci până pe 15 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două săptămâni, credincioşii ţin al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Adormirea Maicii Domnului sau „Paştile verii“ reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor.

În acest an, postul începe pe 31 iulie şi are o durată de două săptămâni (31 iulie-15 august). „Acest post îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Sărbătoarea este precedată de două săptămâni de post aspru, despre care în credinţa populară se spune că este rupt din Postul Mare. Într-adevăr, atmosfera este una pascală, cu bucurie şi speranţă, în biserici citindu-se rugăciuni speciale şi cântându-se în ajun Prohodul, la fel ca şi în Vinerea Mare”, explică părintele Paul Tudorache, de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Călăraşi.

Sfânta Maria Mare, prăznuită pe 15 august

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creştini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile. Existau şi creştini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.

Pomenită la fiecare slujbă

În fiecare an, la 15 august, creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate  fecioarei Maria. Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune.

În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului. Aceasta este pomenită la fiecare slujbă  prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.

Se deschide sezonul nunţilor

Tradiţia spune că, de Sfânta Maria, se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. Gospodinele duc la biserică fructe pe care le slujesc şi apoi le dau de pomană pentru sufletul rudelor decedate. Tradiţia spune că, dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau să tocmească paznici.

Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula, deoarece vremea începe să se răcească. Cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august erau ironizaţi. Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă. De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, ce ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Se organizau târgurile de toamnă. Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se consideră timp optim pentru semănăturile de toamnă.

Vă mai recomandăm şi:

Superstiţii în postul Sfinţilor Petru şi Pavel, ziua când cucul amuţeşte şi se deschide cerul. Ce este interzis să faci

Obiceiuri de Sfinţii Constantin şi Elena. Cum aduci voia bună şi alungi răul din casă pe 21 mai

Superstiţii în postul Sfinţilor Petru şi Pavel, ziua când cucul amuţeşte şi se deschide cerul. Ce este interzis să faci

Obiceiuri de Sfinţii Constantin şi Elena. Cum aduci voia bună şi alungi răul din casă pe 21 mai

Mai multe pentru tine:
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cantități mari de apă deversate controlat din lacul de acumulare Vidraru. Apelul autorităților către populație
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv