Şi consilier, şi director la Primărie. Adriana Brânză a pierdut procesul cu ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adriana Viorica Brânză, fost consilier local şi actual director al Serviciului Pavaje-Spaţii Verzi din Primăria Călăraşi, a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate(ANI). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins recursul formulat de Brânză împotriva deciziei ANI privind starea de incompatibilitate pentru cumul de funcţii. Decizia este irevocabilă.


În mai 2012, ANI a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Adriana Viorica Brânză, consilier local în cadrul Consiliului Local Călăraşi. În urma verificărilor demarate, s-a stabilit că aceasta a deţinut, simultan, două funcţii în cadrul Primăriei Călăraşi, în perioada 19 iunie 2008-13 octombrie 2011. Este vorba despre funcţia de consilier, cât şi cea de director  al Serviciului ”Pavaje-Spaţii Verzi” din cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi.

Conform ANI, la 19 iunie 2008, a fost validat mandatul lui Brânză de consilier local în cadrul Consiliului Local Călăraşi. Tot ea deţine, începând cu data de 12 martie 2001 şi până în prezent, şi funcţia Director al Serviciului ”Pavaje-Spaţii Verzi” din cadrul Primăriei Municipiului Călăraşi.
Pe 27 mai 2014, ÎCCJ a respins recursul declarat de Brânză împotriva sentintei civile nr. 6287 din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Sectia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal prin care se constatase încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Decăzută din drepturi 3 ani

“Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 88, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, “funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: (...) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv”, anunţa ANI într-un comunicat, în mai 2012. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

Vă recomandăm şi:

Fostul viceprimar al Olteniţei, în conflict de interese. Florian Cercel, acuzat de ANI că şi-a favorizat fiul şi soţia

Consilier local maramureşean, acuzat de conflict de interese

Deputatul Niculae Mircovici, trimis în judecată pentru conflict de interese

Condamnat pentru conflict de interese, un primar vasluian a fost trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG