Sâmbăta Mare: obiceiuri . De ce se aduce un cocoş alb la Înviere în Bărăgan şi cum ne protejează lumânarea aprinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbăta Mare vine, la rândul său, cu o mulţime de obiceiuri. Pentru sufletul celor morţi fără lumânare, tradiţia din Bărăgan păstrează cu sfinţenie un obicei inedit pentru slujba de Înviere. Un cocoş alb este dus la biserică şi altfel se crede că cel „adormit“ va avea lumină pe lumea cealaltă.

Sâmbăta Mara obiceiuri: ritual pentru liniştea mortului

Pe lângă aducerea cocoşului alb la biserică: familia celui trecut în lumea drepţilor fără lumânare dă de pomană şi câteva pungi cu alimente, acesta fiind altul dintre obiceiurile din Sâmbăta Mare de Paşte. Tradiţia spune că, după ce trei ani la rând membrii familiei celui dispărut participă la acest ritual, mortul va avea, în sfârşit, o lumină aprinsă la cap. Imediat, după Înviere cocoşul este dat de pomană unui străin, alături de o lumânare aprinsă. Urmând obiceiurile din Sâmbăta Mare, credincioşii cred că prezenţa cocoşului alb aminteşte de lepădarea Sfântului Petru de Iisus. Tradiţia din străbuni mai spune că, atunci când se cântă Hristos a înviat!, la miezul nopţii, cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş zice primul „Cucurigu!. Este un semn că, în anul acela, în casa gospodarului repectiv va fi belşug.

Sâmbăta mare obiceiuri: coşul cu bucate sfinţite

Marele praznic al Învierii păstrează de-a lungul deceniilor în fiecare zonă a ţării câte un obicei. S-a dovedit că tradiţiile cele mai cunoscute şi îndrăgite în ţara noastră aduc spor, sănătate şi bucurii în casele credincioşilor. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit.

După aceea, la masa sărbătorească, membrii familiei trebuie să deguste din bucatele duse la biserică în coşul pascal pentru a fi sfinţite în noaptea Învierii. Abia după ce au fost degustate preparatele din coş, membrii familiei pot mânca şi din celelalte feluri rânduite pe masa festivă. Coşul pascal păstrează sporul casei În coşul pascal se pun bucate care se sfinţesc la biserică: pască, ouă roşii, brânză, peşte afumat, şuncă, sfeclă roşie cu hrean, dulciuri, bani şi flori.

Sâmbăta Mare obiceiuri: prăjitura „Babele“ din zona Sucevei

Obiceiuri, mai cu seamă culinare, există de Sâmbătă Mare în numeroase regiuni din ţară. Spre exemplu, în zona Sucevei există obiceiul de a prepara o prăjitură specifică, numită „Babele“. Aceasta se face din aluat de cozonac, iar umplutura este cu nucă, rahat, miere şi cu mirodenii pentru dulciuri. Prăjitura se sfinţeşte la biserică şi se împarte la cimitir pentru toate rudele sătenilor, decedate din moşi-strămoşi.

Nu trebuie uitat ritual stropitului, practicat în Transilvania în Duminica Paştelui. Tinerele fete sunt stropite cu parfum de flăcăii satului, pentru ca acestea să aibă noroc tot anul. Băieţii practică ritualul îmbrăcaţi în costume tradiţionale. După ritual, fetele îi cinstesc cu băutură preparată în casă, cu ouă şi cozonac.

Sâmbăta mare obiceiuri: focuri care îndepărtează farmecele

Obiceiurile de Sâmbăta Mare ţin de purificare prin foc. În Bucovina, Învierea este întâmpinată cu focuri aprinse pe dealurile şi colinele din jurul gospodăriilor. Potrivit tradiţiei, focurile de veghe au puterea să îndepărteze farmecele, duhurile rele şi paguba financiară.

„Lumânarea pe care o aprindem de Paşti, la slujba Învierii, trebuie s-o aducem acasă aprinsă, apoi s-o păstrăm în casă şi s-o reaprindem doar în anumite momente importante din viaţa noastră, în anul respectiv. Credincioşii duc în casă lumânarea de Paşti, ca un simbol al biruinţei asupra răului şi întunericului , amintind, în acelaşi timp, şi de biruinţa vieţii asupra morţii”, spun preoţii.

Slujba Învierii: lumânarea aprinsă alungă paguba

După ce am trecut de Sâmbăta Mare, mai exact după slujba de Înviere, este bine să mâncăm un ou roşu pentru a fi sănătoşi, veseli şi rumeni la faţă până la Paştele următor. În fiecare an, de Paşte, vom repeta ritualul. Cojile oului mâncat după slujba Învierii nu le aruncăm la gunoi şi nici nu le ardem în foc. Ritualul se păstrează pentru ca toţi puii clociţi de cloşcă să trăiască . După slujba de la Înviere, ne întoarcem acasă cu lumânarea aprinsă.

Lumina adusă în casă în noaptea Învierii are puterea să alunge paguba şi energiile negative din căminul noastru.

Vă recomandăm şi:

Semnificaţia ultimelor zile din viaţa lui Iisus - Săptămâna Patimilor, când Raiul e închis: de ce Vinerea Mare este ziua cea mai neagră din istoria creştinismului

Tradiţii şi superstiţii de Florii: ce să faci pentru binele casei. Ritualuri păgâne de înfrumuseţare, salcia sfinţită în această zi are puteri miraculoase

Ce înseamnă dezlegare la peşte în Postul Mare şi de ce au parte credincioşii de praznic împărătesc, de Buna Vestire

Rugăciuni speciale în Postul Paştelui. Ce canoane de pocăinţă se citesc în biserică pentru „eliberarea noastră de câteva boli duhovniceşti fundamentale“

18 reguli pe care orice creştin trebuie să le respecte atunci când intră în biserică. Ce este interzis să faci în Casa Domnului

Cum ne protejează Sfinţii. Ce trebuie să respecte credincioşii care poartă numele Nicolae, Ioan, Parascheva sau Andrei, pentru a nu încălca poruncile sfinte

Mai multe pentru tine:
Infractorii cibernetici folosesc numele OLX România pentru a fura date de pe carduri bancare. Avertismentul DNSC
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Câți ani de închisoare riscă Adrian Pleșca, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv