Promenada de la Borcea, tot mai scumpă. Cu cât a crescut costul lucrărilor la gara fluvială de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se lucrează la proiectul Promenada de pe malul Borcei FOTO Facebook/M.D.

Promenada, proiectul de pe malul Borcei de 10,26 milioane de lei, se află în derulare, însă creşterile uriaşe de preţ la materiale de construcţii pun în impas autorităţile locale.

„Din păcate, cofinanţarea a ajuns la 5 milioane de euro. Ar mai fi nevoie de încă o sumă de 13 milioane lei. Banii pe care i-am împrumutat, aproape 40 de milioane de lei, merg spre Promenadă care e complementar cu Portul de ambarcaţiuni uşoare. Aceste lucrări sunt conexe şi trebuie realizate”, a explicat Marius Dulce, primarul Călăraşiului care a precizat că în prezent execuţia lucrărilor a fost realizată în proporţie de 30%.

La Călăraşi se va construi în următorii ani o gară fluvială din sticlă şi vor fi introduse curse cu vapoare pe Dunăre până la Silistra, în Bulgaria. Localnicii nu doar că se vor putea relaxa pe malul apei într-o zonă complet modernizată, ci vor ajunge cât ai clipi şi în Bulgaria. Două nave de transport pasageri, cu o capacitate între 20 şi 40 de locuri, vor face legătura pe Dunăre între Silistra şi Călăraşi. Călătoria nu va dura mai mult de 15 minute, iar autobuzul fluvial va circula atât vara, cât şi iarna.

Conform autorităţilor locale, până la sfârşitul anului 2023 vor trebui finalizate cele 25 de proiecte cu finanţare europeană. Situaţia este una complicată având în vedere valul de scumpiri. În aceste condiţii, Primăria Călăraşi este nevoită să găsească noi surse de finanţare.

Promenada şi Portul turistic sunt două proiecte complementare FOTO Facebook/M.D.

„Este un proces dificil din cauza unor factori externi, cum ar fi creşterea alarmantă a preţurilor atât la materialele de construcţii cât şi la combustibili şi energie care generează cheltuieli şi mai mari faţă de cele prognozate.

Proiectul „Îmbunătăţirea siguranţei navigabilităţii pe fluviul Dunărea în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Silistra” sau Promenada are ca partener municipalitatea Silistra”, a precizat edilul. 

Lucrările trebuie finalizate până în decembrie 2023 FOTO Facebook/M.D.

Contractul de finanţare a fost semnat în data de 29 martie 2019, valoarea totală a proiectului fiind de 10,26 milioane euro din care 3,226 milioane euro eligibili pentru Municipiul Călăraşi.

Contractul de execuţie lucrări a fost semnat în noiembrie 2021, cu o durată a execuţiei lucrărilor de 24 de lei, adică până la 15 decembrie 15 decembrie 2023. Predarea amplasamentului s-a realizat în 15 decembrie 2021 când s-a emis şi ordinul de începere a execuţiei lucrărilor. 

Aşa va arăta proiectul de pe malul Borcei FOTO Facebook/M.D.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. De ce războiul ar putea dura 10 ani. Soldaţii ucraineni au distrus un depozit de muniţii al ocupanţilor ruşi din Donbas

Puternicul sistem antiaerian francez MAMBA a devenit operaţional la Capul Midia VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele