Prognoza meteo: cum va fi vremea. Când vine un nou val de aer polar, unde lovesc ploile şi în ce regiuni se anunţă ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna noiembrie vine cu vreme rece şi, după câteva zile de pauză, precipitaţiile se întorc. Frigul pune stăpânire pe majoritatea regiunilor şi abia de la mijlocul săptămânii temperaturile încep să crească uşor ajungând în sud la 16 grade. Alternanţa termică ne va da bătăi de cap.



Urmează un nou val de răcire accentuată care va cuprinde mai întâi partea de nord a ţării, iar precipitaţiile se instalează confortabil de la sfârşitul săptămânii. Marţi, 1 noiembrie, avem parte de temperaturi scăzute şi local se vor semnala ceaţă şi brumă. Nu se încălzeşte prea mult nici peste zi, temperaturile maxime fiind cuprinse între 5 grade în Moldova şi în estul Transilvaniei şi 12 grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vor fi precipitaţii slabe în centru şi în est, ninsori la munte, mixte, local în Moldova şi în Transilvania şi mai ales sub formă de ploaie, pe arii restrânse în Dobrogea şi în Muntenia.

Miercuri, vremea se va încălzi uşor însă doar în sudul ţării. Temperaturile maxime vor avea valori de la 7...8 grade în nordul Moldovei, până în jurul a 15 grade în sudul Banatului şi sud-vestul Olteniei. La munte, în special în zona mai înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua. Vântul va sufla cu intensificări pe crestele montane, dar trecător şi în Câmpia de Vest şi în deltă.

De joi temperaturile scad din nou, exceptând sud-estul ţării, unde vor continua să crească uşor, astfel încât maximele vor în general între 6 şi 16 grade. Temporar, cerul va fi noros şi va ploua în toate regiunile, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Ultimele zile ale săptămânii vor fi marcate de alternanţe termice, iar ploile serioase vor apărea în peisaj în noaptea de dumincă spre luni.

Temperaturi scăzute în noiembrie

Temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a ţării, posibil mai ridicate, local, în sud şi sud-est. Cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de normă în sud-estul şi local în sudul ţării, iar în restul teritoriului vor fi în general excedentare. Conform prognozei emise de ANM, în noiembrie 2016, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a teritoriului, posibil mai ridicate local, în sud, sud-est şi vest. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei şi Moldovei (între 0 şi 5 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, respectiv între 5 şi 8 grade Celsius.

În privinţa precipitaţiilor, cantităţile totale se vor încadra, în general, peste normele climatologice, stabilite ca medie multianuală lunară la 41,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Oltenia (până la 81 l/mp), Maramureş (77 l/mp), Crişana (63 l/mp), Banat (58 l/mp) şi Muntenia (de până la 51 l/mp).
 

Vă recomandăm şi:

Avertizare de vreme rea. Trei zile de ploi, temperaturi scăzute şi ninsori la munte

Prognoza meteo: vine un nou val de aer polar. Cât de frig se face, unde lovesc ploile, când se anunţă brumă şi ninsori

Prognoza meteo: vreme de coşmar, cât de frig se face. Ce vreme se anunţă până la sfârşitul toamnei, unde va fi cel mai cald

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”