Mătasea de porumb, cel mai bun leac pentru boli de rinichi. De ce este interzisă diabeticilor şi gravidelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mătasea de porumb, un remediu excelent pentru diverse afecţiuni

Folosită cu succes pentru tratarea afecţiunilor tractului genito-urinar până la tensiune arterială sau diabet, mătasea de porumb poate deveni un adevărat duşmnan al sănătăţii. Pentru că are capacitatea de a scădea nivelul de potasiu din sânge, trebuie consumată cu prudenţă doarece provoacă mâncărimi, alergii şi iritaţii.



Gravidele sunt primele avertizate în legătură cu efectele secundare ale ceaiului din mătase porumb.

“Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite consumul mare de ceai din mătase de porumb. Mătasea de porumb stimulează uterul şi poate duce la pierderea sarcinii. De asemenea, cei care sufera de diabet trebuie să discute cu medicul despre consumul de ceai din mătase de porumb. Deoarece reduce nivelul de zahăr din sânge, acelaşi efect avându-l şi medicamentele pentru diabet, pot aparea o serie de complicaţii”, spune dr. Daniela Stan, medic de familie.


Ceaiul din mătase de porumb este extrem de diuretic, iar combinaţia cu medicamente cu acelaşi efect duce la deshidratarea şi pierderea de minerale şi săruri esenţiale pentru organism. “Consumul de produse pe bază de mătase de porumb este contraindicat femeilor însărcinate, diabeticilor, hipertensivilor, celor care se află sub tratament medicamentos cu warfarină, diuretice, antiinflamatoare”, avertizează Denisa Zaharia, apifitoterapeut.

Conţine potasiu, calciu şi vitamina C

Datorită conţinutului ridicat de substanţe cu proprietăţi curative, mătasea de porumb este recomandată în afecţiuni precum obezitatea, guta, litiaza renală, unele boli de inimă, de ficat, simptome ale menopauzei şi chiar cancer. Mătasea de porumb are în compoziţia sa potasiu, calciu, dioxid de siliciu, saponine, ulei volatil, alantoină, ceară, vitaminele C, B, E, K şi proprietăţi diuretice, antiinflamatoare, calmante, antioxidante şi scade tensiunea. În popor se spune că este cel mai bun leac pentru rinichi.

La sate, suferinzii încă mai ţin cont de acest leac străvechi. Fiertura se prepară din două linguri de mătase de porumb mărunţită, care se ţin pe foc două minute, într-un litru de apă, apoi se lasă să se răcească şi se filtrează. Se bea această fiertură când încă mai este călduţă, pe stomacul gol, dimineaţa.

“Ceaiul de mătase de porumb ajută şi în curele de slăbire, doar dacă este adoptat un regim alimentar sănătos şi echilibrat şi se practică sport. Se consumă 2-3 căni de ceai pe zi, cu înghiţituri mici (2 linguri de mătase mărunţită la o cană de apă fierbinte).

Când şi cum trebuie culeasă

Pentru a avea calităţi terapeutice, mătasea se culege atunci când are o culoare gălbuie-verde (nu roşiatică sau brună), iar ştiuleţii sunt încă verzi, cu boabele nematurizate, fiind în aşa-numita fază de porumb de lapte.

Se taie stigmatele şi se pun cât mai repede la uscat, într-un loc umbros, lipsit de umiditate şi bine aerisit. Când mătasea de porumb îşi pierde elasticitatea, devenind rigidă şi foarte uşoară, procesul de uscare s-a încheiat, iar produsul obţinut se pune în pungi de hârtie sau în saci de pânză. Termenul de valabilitate al mătăsii de porumb uscate este de maximum doi ani.

Vă recomandăm şi:

Efectele miraculoase ale vaniliei, cea mai scumpă aromă din lume, care înlocuieşte aspirina. Vanilia, condimentul care calmează orice durere

Condimentul cu puteri miraculoase. Cimbrul, planta care învinge astmul, tusea şi chiar melancolia

„Frunza dragostei“ din grădină. Puterile magice ale leuşteanului, planta care alungă duhurile rele şi aduce iubirea

De ce are ştevia reputaţia de vindecător al celor mai grave boli - tratează anemia, obezitatea, rănile gingivale, scade glicemia, creşte imunitatea

Remedii-minune care pun bila şi ficatul pe “picioare” după festinul de Paşte. Cum ne scapă menta şi busuiocul de toxine

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța