Incursiune în istorie. "1 Decembrie 1918, un vis împlinit!", expoziţie la muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Dunării de Jos în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României, vernisează marţi, 29 noiembrie 2016, ora 11.00 expoziţia temporară: “1 Decembrie 1918 – Un vis împlinit!”.Expoziţia reprezintă o incursiune în istoria României antebelice, participarea la primul Război Mondial, care a a fost încununată cu realizarea idealului naţional.

Ziua Naţională a României va fi marcată şi prin organizarea la Secţia Arheologie a unui atelier cu tema Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la care vor participa elevii clasei a IV-a de la Şcoala Gimnazială Carol I Călăraşi, coordonaţi de Mihaela Manea. În cadrul atelierului vor fi abordate subiecte menite să aducă în atenţia publicului importanţa înfăptuirii, la 1 decembrie 1918, a Marii Uniri.
Expoziţia va fi deschisă la sediul muzeului din str. Progresului nr. 4 în perioada noiembrie 2016 - ianuarie 2017 şi va putea fi vizitată de luni până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

În primăvara şi toamna anului 1918, România devine stat naţional şi unitar, prin deciziile şi voinţa românilor din teritoriile aflate în afara Regatului României de până la 1918 – Basarabia, Bucovina şi Ardealul.   Actele de la Chişinău, Cernăuţi, Alba-Iulia au căpătat o consacrare oficială în primul Parlament al României întregite ales în noiembrie 1919, prin vot secret, universal şi direct.
 

Vă recomandăm şi:

Guvern: Bugetarii, mini-vacanţă de cinci zile libere de 1 decembrie

Gabriela Firea a fost invitată de MAPN la parada de 1 Decembrie, dar nu a fost invitată de Iohannis la ceremonia de la Cotroceni

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!