Grupare de trafic de persoane şi proxenetism, anihilată. Doi membri ai reţelei au fost arestaţi preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proxenetii au fost arestaţi FOTO Adevărul

O grupare infracţională, specializată în trafic de persoane şi proxenetism, a ost destructurată de poliţiştii călărăşeni. Oamenii legii au descins la două adrese şi au pus în aplicare 10 mandate de aducere. Doi membri ai grupării au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi preventiv.


În perioada 25 - 29 august., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi au documentat activitatea infracţională a trei bărbaţi bănuiţi că ar fi racolat, cazat şi exploatat sexual, în străinătate, trei tinere.

Din cercetări a reieşit că, în anul 2009, victimele ar fi fost induse în eroare şi determinate să practice prostituţia în ţări din vestul Europei, activităţi în urma cărora membrii grupării infracţionale ar fi obţinut foloase materiale semnificative. Poliţiştii au efectutat două percheziţii în acest dosar şi au pus în aplicare 10 mandate de aducere.

Două persoane au fost reţinute, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi constituirea unui grup infracţional organizat. La 30 august, magistraţii Tribunalul Călăraşi au dispus arestarea preventivă a celor doi. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
 

Vă recomandăm şi:

19 descinderi la membrii unei grupări specializate în furturi şi fapte de corupţie

Descinderi. Tone de îngrăşăminte chimice şi produse petroliere, confiscate de poliţiştii de la Transporturi

Ce au găsit poliţiştii la cele 54 de percheziţii. Instalaţie artizanală pentru contrafacerea alcoolului şi maşini de lux folosite la comiterea infracţiunilor

Descinderi la 54 de adrese. Poliţia, pe urmele unei reţele de evazionişti

Descinderi cu mascaţi. Percheziţii la evazionişti cu materiale reciclabile de 2,2 milioane de euro

Descinderi la cei mai periculoşi hoţi din judeţul Călăraşi, la Sohatu. 29 de percheziţii la suspecţi de jafuri şi tâlhării

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul