FOTO Dăscăliţa care ţine lecţii de tradiţii populare. Cum îi învaţă pe copii să iubească portul popular românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hariclia Slujitoru este cadru didactic de 4 decenii la şcoala din comuna Unirea Foto:Ionela Stănilă

Pentru a-i învăţa să iubească portul popular, să nu uite identitatea şi valorile naţionale, o învăţătoare din inima Bărăganului ţine şi lecţii de folclor. La şcoala din comuna Unirea, din judeţul Călăraşi, tradiţiile şi obiceiurile sunt transmise mai departe de un dascăl îndrăgostit de valorile autentice româneşti.

Hariclia Slujitoru, de 59 de ani, e de 4 decenii în sluba copiilor pe care îi educă în spirit pur românesc. Fiica a satului unde a ajuns învăţătoare, femeia şi-a dedicat întreaga viaţă studiului şi formării copiilor. În comuna Unirea, localitate aflată la 25 de kilometri de Călăraşi, învăţătoarea este unul dintre cei mai respectaţi oameni. Toată lumea o cunoaşte şi-i ştie dragostea pentru foclor. 

“Am crescut, am trăit în suflet cu aceste cântece vechi, cu obiceiurile care se practică la toate sărbătorile la Unirea. Încerc să transmit mai departe această comoară, curat şi original, fără a interveni pe forma textului.

La noi, nicio sărbătoare nu trece fără a o cinsti. Urmăm adevărate ritualuri, aşa cum făceau bunicii noştri, la fiecare eveniment, fie Crăciun sau Paşte. La şcoala unde activez de 40 de ani, sunt responsabil şi cu biblioteca. Le-am creat copiilor un colţişor de tradiţii pentru a nu ne uita identitatea şi valorile, pentru a-i învăţa să crească iubind portul popular”, spune Hariclia Slujitoru.

Comori descoperite la bătrânii satului

Pe învăţătoare n-o lasă sufletul să se piardă aşa comori. Merge din poartă în poartă, la bătrânii satului şi-i pune să caute în cutia amintilor costume populare ori cântece şi obiceiuri străvechi.

“Doar aşa putem cunoaşte folclorul autentic pe care avem menirea de a-l duce mai departe frumos şi original, fără interpretări. Din cufere, bătrânii mi-au dat cămaşi de noapte, cusute manual, ştergare, covoare, chiar şi straie preoţeşti, icoane. Avem şi obiecte vechi, un război de ţesut, unelte de peste 100 de ani care erau folosite în gospodăriile din Unirea”,  povesteşte învăţătoarea.

La concurenţă cu noile tehnologii

Misiunea dedicatei învăţătoare este una dificilă. Încearcă să ţină aprinsă flacăra dragostei de neam şi pentru portul popular, la concurenţă acerbă cu noile tehnologii.

“Copiii sunt tentaţi, sigur, ca oricare micuţ de vârsta lor, să fie în pas cu moda. Este o muncă foarte grea, mai ales când astăzi suntem invadaţi, din păcate, de kitch, să-I faci să prindă drag de obiceiurile străbunilor”, povesteşte învăţătoarea. Mai mult decât atât, duce o luptă continuă pentru a le insufla dragostea de lectură. “ Ce poate fi mai frumos decât atunci când citeţti o carte? E o satisfacie de nedescris, e o îmbogăţire sufletească fără egal. De aceea, încerc să-I conving zi de zi să purtăm cartea în suflet”, povesteşte femeia.

Prima casă

Fire deschisă, populară, comunicativă, blândă şi foarte apropiată de copii, mereu cu faţa luminată de zâmbet, pentru Hariclia Slujitoru şcoala este prima casă. Familia acesteia sunt generaţiile de copii pe care le-a instruit în 40 de ani de muncă la catedră. Din 1976, de la absolvirea Liceului Pedagogic din Slobozia, şcoala gimnazială din Unirea a fost sigurul loc de muncă.

bromania
“Nefiind căsătorită, toată viaţa mea le-a fost dedicată. Am simţit că aici este rostul meu, aici mi-am găsit împlinirea, iar dragostea necondiţionată a elevilor m-a făcut să trec peste orice obstacol din viaţă. A fost şi greu, şi uşor, dar, în special, foarte frumos. Mi-am ales cea mai nobilă meserie din lume, altcev nu m-aş fi văzut făcând”, spune Hariclia Slujitoru.

Oameni mari, şcoliţi la Unirea

La rândul lor, copiii o îndrăgesc atât de mult încât, după terminarea orelor de curs, mai petrec încă două ore la şcoală, la cercul de lectură. “ Domnişoara este cea mai bună din lume, o îndrăgim mult şi nici nu simţim când trece timpul alături de dânsa. Este ca o a doua mamă pentru noi”, povestesc elevii. Pentru Hariclia Slijutoru, cele 10 generaţii de copii cărora le-a pus stiloul în mână şi le-a deschis calea învăţăturii sunt cel mai de preţ lucru. Ochii îi strălucesc şi vorbeşte cu emoţii despre foştii elevi, ajunşi acum oameni bine.

“ Mă mândresc, o spun cu toată inima. Am foşti elevi cu funcţii mari: ingineri, medici, învăţători, profesori, 2 fete sunt doctoriţe la Constanţa, iar un băiat a ajuns contabil în Ministerul de Finanţe. E o bucurie imensă, asta înseamnă viaţa mea, copiii. Cred că meseria m-a ales pe mine, nu eu pe ea… ”, spune învăţătoarea.  

Vă recomandăm şi:

FOTO Şcoala dichisită din Dichiseni

25 dintre cele mai ciudate şi periculoase drumuri spre şcoală ale elevilor din jurul lumii

Părinţii reclamă că unele şcoli şi grădiniţe cer analize medicale suplimentare la înscrierea copiilor

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”