Criză de donatori de sânge. Călărăşenii, îndemnaţi să-şi ajute semenii suferinzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de Transfuzii Călăraşi Foto:I.S.

Pentru că tot mai puţini oameni aleg să doneze sânge pentru a salva viaţa semenilor, Centrul de Transfuzii Sanguine, din Călăraşi, face apel către toată populaţia din judeţ pentru a se prezenta la recoltări.


Unitatea medicală, cu sediul în strada Bărăganului nr.1, situată în incinta Policlinicii nr .2(etaj II), cheamă toate persoanele sănătoase de pe raza judeţului Călăraşi, pentru a li se recolta sânge. Laboratorul funcţionează de luni până vineri, între orele 8.00-11.00, iar donatorii primesc drept recompensă 7 bonuri valorice, în sumă de 63 de lei şi o scutire medicală de o zi pentru serviciu.

„În acest moment ne confruntăm cu foarte puţine donări de sânge, avem în medie pe zi 10 persoane care vin la recoltări. Ideal ar fi ca numărul acestora să ajungă la 25 de persoane, însă oamenii nu-şi dau seama de importanţa gestului lor”,  spun reprezentanţii Centrului de Transfuzii din Călăraşi. Marţi, 15 octombrie, tinerii social-democraţi vor merge la sediul Centrului de recoltări pentru a-i îndemna pe oameni să-şi ajute semenii. Ei vor dona sânge în cadrul campaniei „Să oferim o picătură de viaţă! Donează sânge!” prin care se urmăreşte ameliorarea deficitului de sânge cu care se confruntă în acest moment Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Campanie de donare de sânge, la Târgovişte

Donatori de sânge în uniforma Armatei Române

VIDEO Craiovenii care au donat sânge au primit produse eco

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online