Cinci ialomiţeni, prinşi de poliţiştii de frontieră când furau motorină dintr-un împingător de pe braţul Borcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci ialomiţeni sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră, după ce au fost prinşi furţnd peste 800 de litri de motorină de pe un împingător românesc ce se afla în deplasare pe braţul Borcea, în dreptul localităţii Făcăieni.


Pe 25 august, la ora 14.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Feteşti, judeţul Ialomiţa, au observat pe braţul Borcea, în dreptul localităţii Făcăieni, o ambarcaţiune cu două persoane ce transporta mai multe butoaie.  Ajunşi la mal, cei doi bărbaţi din barcă, cu ajutorul altor două persoane venite cu o căruţă, au descărcat butoaiele după care, în momentul intervenţiei poliţiştilor, au fugit cu barca goală pe malul opus. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că butoaiele erau încărcate cu motorină ce fusese sustrasă de pe un împingător aflat în mers. Oamenii legii au stabilit că cele 4 persoane implicate sunt din  judeţul Ialomiţa şi au vârste cuprinse între 24 şi 48 de ani.

Riscă până la 15 ani de închisoare

„Totodată a fost audiat şi gestionarul navei, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a gradului de implicare pentru fiecare persoană în parte. Cei 800 litri motorină, în valoare de 5.000 lei, au fost confiscaţi, iar poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pe numele suspecţilor, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, respectiv complicitate la delapidare”, a precizat comisar-şef Vasile Chiru, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Călăraşi. Pentru faptele săvârşite, persoanele implicate riscă pedepse cu închisoarea de la unu la 15 ani.
 

Vă recomandăm şi:

Român căutat pentru furt de autorităţile din Germania, prins la Vama Porţile de Fier I

Brăileni cercetaţi pentru furt de produse petroliere

Maşini de lux din Rusia şi Moldova, descoperite la frontiera română

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul