Ce semnale dă organismul când avem lipsă de fier. Oboseala, primul simptom care trebuie să ne pună pe gânduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă te simţi obosit aproape în permanenţă şi unele activităţi simple, precum urcatul a doar câteva scări te epuizează, atunci ai putea suferi de lipsă de fier.

Deficienţa de fier din organism, asociată cu o proastă oxigenare a ţesuturilor, ne dă câteva semnale pe care nu trebuie să le ignorăm. O stare de oboseală aparent nejustificată, cel puţin nu prin lipsa de somn, poate fi primul simptom.

 “Organismul foloseşte fierul pentru a crea hemoglobina care se găseşte în hematii (eritrocite, globule rosii) şi are rolul de a fixa oxigenul din aer la nivelul plămânilor şi de a-l transporta în tot organismul, la celule. Dacă există deficienţă de fier în corp, globulele roşii vor fi puţine şi atunci apare starea de oboseală.
Fierul, un microelement esenţial pentru sănătatea noastră, intră în alcătuirea hemoglobinei, este esenţial în procesele de oxidoreducere şi în sinteza acizilor nucleici, ajută la apărarea organismului de diferiţi factori infecţioşi”, explică dr. Denisa Zaharia, medic de familie.

Printre problemele care apar se află apatia, dificultatea de concentrare, paloarea feţei, respiraţia grea şi unghii fragile. Alimentaţia este foarte importantă în aceste situaţii. O dietă echilibrată, bazată pe fructe, legume şi cereale poate reface cantitatea de fier necesară unei sănătăţi optime. Fierul se găseşte în: linte, soia, năut, ovăz, alge, gălbenuşul de ou, pâinea integrală, spanac, mei, seminţele de floarea-soarelui, mazăre, ciuperci, urzici, broccoli, sparanghel, pătrunjel, cireşe, banane, avocado, prunele uscate, stafide, migdale.

Mai preţios decât spanacul

Întăritor natural al sistemului imunitar, bun stimulent al sistemului nervos, antiinfecţios, vasodilatator, bun renegerator capilar. Acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care le dă consumul de pătrunjel. Pătrunjelul conţine proteine (20%), flavonoide (întreţin membranele celulelor sângelui, au rol de antioxidant), uleiuri esenţiale, fier, calciu, fosfor, mangan, inositol, sulf, vitamina K, betacaroten şi, în special, vitamina C.

„El întăreşte imunitatea organismului, are un rol important în distrugerea radicalilor liberi, având proprietăţi antialergice şi antitumorale. Este bogat în vitamina A, vitamina C, vitamina B şi E, mangan, fier, fosfor, potasiu, iod, clorofilă şi magneziu. Conţinutul de vitamina C este mai mare de patru ori decât cel din portocală, iar conţinutul de fier este mai mare decât cel al spanacului. Acesta mai conţine şi un aminoacid care frânează dezvoltarea tumorilor canceroase şi anume histidina”, explică specialistul.

Vitamina C intervine în procesul de absorbţie

Mecanismul prin care prunele combat anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive. Specialiştii spun că resveratrolul, care se gaseste în compoziţia  prunelor închise la culoare, între indigo şi negru şi vişiniul cel mai închis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut până acum, de 4-5 ori mai puternic decât betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternic ca vitamina C.

Singurul fruct cu grăsimi

Singurul fruct care conţine grăsimi, avocado este alimentul cu proprietăţi miraculoase. Devenit popular şi la noi, cremos, cu un gust aparte, avocado este denumit şi untul vegetal sau untul zeilor. Este apreciat pentru virtuţile hidratante şi face minuni în organism tratând şi prevenind anemia, bolile de inimă şi cancerul.
 “Lipidele din avocado reprezinta o sursă de acizi graşi mononesaturaţi, în principal de acid oleic, care nu se depun pe artere, contribuind la buna funcţionare a sistemului cardiovascular”, spune medicul.
 

Vă recomandăm şi:

Cât rău ne pot face unele plante-vedetă. Cui sunt interzise arnica şi echinacea, excelente antibiotice naturale

Remedii care destind arterele. Cele mai sănătoase plante care subţiază sângele, ce contraindicaţii au şi cum trebuie băute

Planta care vindecă răni grave. Efectele tămăduitoare ale gălbenelelor, cea mai puternică armă împotriva infecţiilor

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €