Ce pedeapsă au primită cei de doi părinți din Călărași care și-au ucis fetița cu apă clocotită

0
0
Publicat:

Cei doi părinți din Călărași, care, în urmă cu trei, și-au omorât în chinuri fetița, spălând-o cu apă clocotită, au fost condamnați definitiv la închisoare. Bunica, trimisă și ea în judecată, a scăpat de pedeapsă.

Cei doi părinți au fost condamnati la închisoare. FOTO Shutterstock

Tatăl a primit 22 de ani de pușcărie, iar mama va sta după gratii 20 de ani, potrivit Știrilor ProTV.

Tragedia s-a petrecut în toamna anului 2021, în localitatea Poienarii Burchii din Prahova.

Părinții i-au făcut baia de seară fetiței lor, în vârstă de trei ani, cu apă clocotită. Copila s-a ales cu arsuri de gradul 2 și 3 pe mai mult de jumătate din suprafața corpului.

Toată noaptea, cei doi soți au ignorat chinurile fetiței, care, spre dimineață, a murit.

Anchetatorii i-au acuzat, inițial, de ucidere din culpă, însă, pe parcursul anchetei, încadrarea faptei s-a schimbat în omor calificat, iar cei doi soți au fost acuzați că au lăsat intenționat copila fără îngrijire.

La trei ani de la tragedie a venit și sentința, care i-a trimis pe părinți după gratii. Bunica copilei, trimisă și ea în judecată, a fost condamnată, inițial, la 8 luni de închisoare cu executare, dar a scăpat ulterior de condamnare.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie