Călăraşiul va avea primele autobuze electrice. La cât se ridică investiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru autobuze electrice urmează să ajungă la Călăraşi FOTO PMC

Patru autobuze electrice Mercedez-Benz, de ultimă generaţie, vor ajunge la Călăraşi. Autorităţile locale au semnat contractul de achiziţie a mijloacelor de transport publice cu propulsie ecologică. Investiţia, finanaţată cu fonduri europene, se ridică la 9,6 milioane de lei.

„Este un eveniment deosebit, aşteptat de călărăşeni. După mai bine de doi ani de zile am reuşit să finalizăm contractarea autobuzelor hibrid. Ne-am propus să dezvoltăm acest concept. Nu ne oprim aici, şi pe programele viitoare vrem să mai achiziţionăm autobuze şi microbuze ecologice. Avem nevoie în Călăraşi de astfel autobuze. 

Tot timpul s-a ridicat problema, cetăţenii spunând că autobuzele actuale ale operatorului sunt învechite. Vrem să îmbunătăţim această flotă, iar pe viitor să creştem la 12 numărul microbuzelor şi al autobuzelor pe care le putem achiziţiona prin PNRR. Desigur, avem în vedere să creştem şi numărul rutelor”, a explicat Marius Dulce, primarul Călăraşiului.

Contractul semnat la Călăraşi prevede achiziţionarea a patru vehicule transport public Hybrid, tip Mercedez-Benz CITARO Hybrid, în valoare de 8.646.547,14 lei (TVA inclus), dotate cu: computer de bord, sistem de poziţionare şi comunicaţii radio cu dispeceratul, validator dual, sistem informare călători în vehicule, camera supraveghere video în vehicule, DVR, switch, dispozitiv AVL mobil şi sistem de comunicaţii radio cu automatele de trafic. 

De asemenea, sistemul de transport în valoare de 1.030.004,50 lei (TVA inclus) va avea avea următoarele componente: dispecerat, autobază, centru controlori, centru formatare cartele, casierie, centru vânzare/personalizare cartele, aplicaţii etc.

Pe lângă achiziţionarea celor patru autobuze cu sistem de propulsie ecologică şi echipamente de ticketing on-board se vor moderniza staţiile de autobuz de pe traseele 2 şi 3 ale transportului public de călători. Staţiile de pe traseul 1 vor fi modernizate prin proiectul ce vizează străzile Bucureşti şi Prel. Bucureşti. 

Prin acest proiect se va mai crea o aplicaţie software destinată informării pasagerilor asupra programului mijloacelor de transport, în staţiile de călători şi autobuze urmând să fie amenajate panouri cu aceste informaţii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ruşii, acuzaţi că abandonează intenţionat mine în Marea Neagră: Cu siguranţele puse, dar extrem de periculoase

LIVE TEXT Război în Ucraina. Rusia susţine că va reduce „radical” activitatea militară în Ucraina. SUA spune că nu e o „retragere reală”. Explozie lângă oraşul rusesc Belgorod

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani