Avertizare meteo: vin trei zile de foc, temperaturi de 38 de grade la umbră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vin trei zile de foc! Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o informare de caniculă şi disconfort termic începând de marţi, 12 iulie, şi până joi, 14 iulie, inclusiv. Specialiştii spun că că se vor înregistra 38 de grade la umbră, iar temperatura resimţită de corpul uman este cu 10 grade mai mare.


"În intervalul menţionat, vremea călduroasă va persista în toată ţara. În primele două zile va fi caniculă în vest şi sud-vest unde vor fi valori maxime de 35...37 de grade. Joi, 14 iulie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale, iar în Lunca Dunării se vor înregistra temperaturi în jurul a 38 de grade.

Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe areale din ce în ce mai extinse. Din a doua parte a zilei de joi, 14 iulie, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare treptată, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista şi în data de 15 iulie", a anunţat ANM.  

Vă recomandăm şi:

Un val de aer tropical loveşte România. Ce regiuni vor fi afectate de caniculă, de când se anunţă furtuni, unde se răcoreşte

Ce vreme se anunţă în următoarea perioadă. Cât ţin ploile şi unde lovesc furtunile, de când se încălzeşte

Vremea de coşmar se prelungeşte. Cât mai ţin furtunile violente şi ce zone vor fi măturate de ploi, de când se încălzeşte

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat