Arborii bătrâni care s-ar putea prăbuşi la o furtună, tăiaţi de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale au demarat o amplă campanie de curăţenie în Călăraşi care vizează tăierea şi curăţarea arborilor ce pun în pericol viaţa oamenilor. Copaci bâtrâni care la o furtună s-ar fi putut prăbuşi.


În această situaţie, Primăria oraşului a ţinut cont de semnalele cetăţenilor, dar şi de analizele specialiştilor din cadrul Primăriei. În urmă cu câteva zile s-a început operaţiunea de tăiere. Prima zonă vizată a fost parcul de lângă fostul sediu al Primăriei Călăraşi, viitoarea locaţie a Muzeului municipal, unde au fost tăiaţi trei arbori, nu înainte de a fi expertizaţi de un specialist.
„Aş vrea să precizez că acţiunea iniţiată de Primăria Călăraşi se va derula atât timp cât ea se va impune, concomitent, însă, cu demararea unei activităţi de plantarea a altor arbori, soluţiile, din punct de vedere al speciilor, urmând a fi impuse de specificul fiecărei zone şi de viziunea la nivel decorativ. Rădăcinile arborilor care au fost tăiaţi nu se vor îndepărta până când nu se va interveni cu plantarea arborilor noi”, a anunţat primarul oraşului,  Daniel Ştefan Drăgulin.
 

Vă recomandăm şi:

Zeci de pomi au fost tăiaţi în Parcul Tineretului din Capitală

O pădure din Dolj a dispărut peste noapte. Pomii au fost tăiaţi ilegal de hoţi şi de proprietari

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie