ANOFM: Peste 144.000 de şomeri, încadraţi în muncă în primele 6 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 144.000 de persoane şi-ai găsit un loc de muncă FOTO Adevărul

În primele 6 luni ale anului 2019 au fost încadrate 144.183 persoane, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2019, 62.025 au peste 45 de ani, 33.820 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 26.985 au între 25 şi 35 de ani, iar 21.353 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 13.393 tineri NEET). Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (82.453), numărul femeilor fiind de 61.730. În funcţie de rezidenţă, 75.655 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 68.528 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (48.608), profesionale (33.665), gimnaziale (32.023), 12.904 fiind cu studii universitare. 

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primele 6 luni ale anului 2019, 91.371 (63,37%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează că urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Pachete personalizate de măsuri active

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

În primele şase luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă că persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 296.554 persoane.

Mai multe pentru tine:
Infractorii cibernetici folosesc numele OLX România pentru a fura date de pe carduri bancare. Avertismentul DNSC
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Câți ani de închisoare riscă Adrian Pleșca, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România