Zeci de şcoli din judeţul Buzău vor avea directori noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre 36 de posturi de conducere unde aceste funcţii nu au fost ocupate prin concurs, cele mai multe din mediul rural. Au fost şi 4 unităţi de învăţământ unde nu s-a înscris niciun candidat. Este vorba de şcolile gimnaziale din localităţile Largu, Bozioru, C. A Rosetti şi Valea Salciei.

Cadrele didactice din judetul Buzau, care au aspirat la funcţii de conducere în şcoli, au avut la dispoziţie, în această vară, 36 de posturi, 25 pentru funcţia de director şi 11 pentru funcţia de director adjunct. 

Este vorba despre unităţile de învăţământ unde aceste funcţii nu au fost ocupate prin concurs sau unde nu s-a înscris niciun candidat, asa cum s-a intamplat la şcolile gimnaziale din localităţile Largu, Bozioru, C. A Rosetti şi Valea Salciei.

Examenul a avut loc zilele trecute la Inspectoratul Şcolar Buzău. Candidaţii declaraţi reuşiţi vor fi numiţi în funcţie prin detaşare în interesul învăţământului, pană la 1 septembrie. Selecţia cadrelor didactice pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct a constat în susţinerea unui interviu. 

Pentru a promova examenul, cadrele didactice trebuiau să obţină minim 21 de puncte din 30 posibile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă