Vestigii unice găsite de un amator la Buzău. Descoperirea ar putea proba, în premieră, că popoarele celtice au trăit pe actualul teritoriu al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un detectorist amator a descoperit pe dealurile de la Sătuc, judeţul Buzău, două morminte antice şi un tezaur compus din mai multe monede romane republicane, cel mai probabil din argint. Descoperirea ar putea reprezenta o dovadă, spun arheologii, că popoarele celtice au existat pe actualul teritoriu al României, lucru neştiut până acum.

Dragoş Băescu este autorul descoperirilor. În timpul unei obişnuite plimbări împreună cu soţia şi cei doi copii, detectoristul amator a găsit două morminte pe dealurile de la Sătuc, cu un detector de metale.

Într-unul dintre morminte se aflau rămăşiţe din trupul unui războinic. Acesta fusese ars pe rug, împreună cu armele sale, conform ritualurilor specifice popoarelor celtice. 

Atât spada, introdusă în teacă, împreună cu suliţa şi cu scutul, au fost deteriorate intenţionat pentru a nu mai putea fi folosite de un alt războinic.

Chiar dacă nu exclud varianta ca aceste morminte să fie celtice, reprezentanţii Muzeului Judeţean din Buzău spun că acest lucru nu poate fi probat ştiinţific din cauza incinerării care face imposibilă o analiză ştiinţifică concludentă.

Potrivit directorului Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache, descoperirea este una foarte valoroasă, fiind vorba despre morminte din secolul II înainte de Hristos, din perioada dacică. 

”Sunt morminte de incineraţie pe care le găsim în zona Transilvaniei şi pe linia Dunării, în zona Olteniei, dar primele descoperite la Buzău. Astfel, ele demonstrează acum şi o posibilă prezenţă efectivă la noi a unor astfel de populaţii  care erau considerate din importuri celtice. Ne ferim să le numim celtice, pentru că nu există posibilitatea de a demonstra asta”, a declarat Daniel Costache.

În mormânt au fost găsite fragmente de oase carbonizate în urma incinerării, care nu pot oferi prea multe indicii în urma analizelor specifice. ”Ca ritual şi obiceiuri ne putem duce totuşi cu gândul în zona populaţiilor celtice”, susţine directorul Muzeului.

În acelaşi areal, detectoristul amator a mai găsit un tezaur compus din 19 monede romane republicane, cel mai probabil din argint. Din tezaur mai fac parte o fibulă, un cercel şi o brăţară din acelaşi material.

Descoperirile au fost predate Muzeului Judeţean Buzău. Zona a fost declarată protejată istoric, fiind interzis acum accesul cu detectoare de metale. Detectoristul Dragoş Băescu urmează să primească o recompensă pentru tezaurul pe care l-a predat muzeului, în cazul în care evaluatorii confirmă valoarea obiectelor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie