Un soi de vinete arhaic, reînviat de cercetătorii români printr-o procedură genetică specială

0
Publicat:

Premieră pentru cercetării buzoieni de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, după dotarea cu un laborator ultramodern. Au reușit prima extragere de ADN vegetal dintr-un soi vechi de vânătă, care nu se mai cultivă în România. De acum înainte, creațiile românești nu vor mai fi pierdute.

Banca de gene din Buzău se dotează cu aparatură ultramodernă. Foto Iulian Bunilă

Specialiștii buzoieni au deschis calea înființării unei baze de date cu amprentele genetice ale tuturor creațiilor românești. Totul este posibil datorită unui laborator de genetică, biologie moleculară și biochimie, echipat cu aparatură de ultimă generație.

„Ne ajută foarte mult ca să cunoaștem genotipic creațiile noastre, ne scurtează foarte mult timpul de obținere de noi creații și totodată ne ajută să le amprentăm genetic, să demonstrăm lumii științifice naționale și internaționale că aceste creații sunt ale noastre. Deci nu mai pot fi copiate”, declară Costel Vânătoru, directorul BRGV Buzău.

Cercetătorii buzoieni au ales să extragă ADN pentru prima dată dintr-un soi de pătlăgică vânătă, Danubiana, care nu se mai cultivă la noi în țară de zeci de ani. De altfel, semințele pentru acest soi au fost recuperate de la bănci de gene din Germania și Statele Unite ale Americii.

Cu ajutorul noii aparaturi din dotarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale, vânăta Danubiana va reveni în grădinile românilor și apoi la tarabe mai repede decât s-ar fi realizat prin procesul clasic de ameliorare. Va fi mult mai productivă și mai rezistentă la bolile și dăunătorii de azi, promit specialiștii BRGV Buzău.

„Pentru obținerea unui soi, munca se întindea pe 15, 20 de ani, chiar și mai mult. Erau situații când predam din generație în generație. Acum, sigur, cu această aparatură, munca de ameliorare se scurtează foarte mult, cinci, șase ani”, precizează Costel Vânătoru.

Cercetătorii buzoieni de la Banca de Resurse Genetice Vegetale au fost instruiți să lucreze pe aceste aparate de către o echipă de specialiști din domeniu. Iar acum pot extrage ADN din toate plantele cultivate în România.

„Avem în dotare o hotă microbiologică ce ne asigură un mediu aseptic, astfel încât probele să rămână intacte, să nu fie contaminate de agenții patogeni care se pot afla atât pe mâinile noastre, cât și în mediul ambiant”, declară Camelia Bratu, cercetător BRGV Buzău.

În afară de echipamentele necesare extracției de ADN vegetal, la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău există și un laborator de calitate a semințelor cu care cercetătorii testează viabilitatea și rezistența fiecărui soi.

„Banca de Resurse Genetice reprezintă baza agricolă pentru viitor în sensul că aici vom regăsi semințele legumicole, germoplasma pentru speciile legumicole, floricole, medicinale și plante aromatice. Avem deja funcțional un laborator pentru calitatea semințelor, unde facem teste de germinație, de fiabilitate, de rezistență în condiții de stres”, spune Matilda Popescu, secretar științific Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău.

De asemenea, instituția a achiziționat și o linie de echipamente cu care se poate determina dacă anumite plante au fost modificate genetic.

Odată cu aceste achiziții, Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău va începe procedura de certificare internațională pentru laboratoarele sale. Ar fi prima instituție de acest gen din țară care va avea această certificare internațională.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată