Un lac natural din judeţul Buzău a secat complet. Zeci de pescari au rămas fără sursă de venit VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul a secat într-un timp foarte scurt  Foto Iulian Bunilă

Lacul Amara, din judeţul Buzău, a secat, iar uscăciunea a început să pună stăpânire pe albia de 8.000 de metri pătraţi. Grav este că odată cu dispariţia  luciului de apă, au pierit păsările, peştii şi toată vegetaţia, care semăna cuc ea din Delta Dunării. Este un dezastru ecologic şi economic, strigă disperaţi localnicii din jurul întinderii de apă.

„Satul Amara e cea mai mare localitate din vecinătatea lacului, cu aproximativ 1.200 de locuitori. Acolo este Stăvărăşti, care ţine de Balta Albă, iar dincolo este satul Plăsoiu, din comuna Vişani, judeţul Brăila”, este explicaţia pe care ne-o oferă Georgian Calotă, un localnic care a copilărit în satul Amara. 

A fost primar în Balta Albă timp de patru ani, poziţie din care s-a convins cât de valoros era lacul pentru comunitatea sa, dar şi pentru celelalte sate din jur. 

Cel puţin 40 de localnici îşi întreţineau familiile din pescuit. Bărcile acestora zac acum abandonate în noroiul uscat de secetă. Pe lacul Amara a existat cândva o renumită crescătorie de peşti, care a fost concesionată după 1990.

„Veneau zilnic la muncă, se exploata o cantitate destul de mare de peşte, zilnic. Mai mult de atât, o mare parte dintre locuitorii celor trei sate din vecinătatea lacului îşi câştigau existenţa şi prin consumul propriu, dar mai făceau şi trocuri cu peşte. Acum situaţia este una destul de dificilă”, spune Georgian Calotă.

În locul fostului lac a apărut de câteva zile un peisaj sumbru, ce pare desprins din deşert. Numeroasele păsări sălbatice care populau până de curând zona au zburat spre alte ochiuri de apă. 

Foto I. Bunilă

Pentru Macovei Ureche, un profesor de geografie din Balta Albă, lacul Amara a avut o importanţă foarte mare, încă din copilărie. Mărturiseşte că a trăit un adevărat şoc atunci când a observat că lacul a secat complet. De câteva zile, a dispărut şi mica baltă care mai rezista în mijlocul albiei, unde se refugiaseră ultimii peşti.

„Lacul a început să sece dinspre maluri, unde sunt porţiunile mai uscate. A fost un paradis al păsărilor sedentare sau călătoare, pentru că insula din mijloc cu stuf oferea protecţie contra dăunătorilor şi chiar a vânătorilor”, spune Macovei Ureche.

Profesorul Macovei, ca şi ceilalţi localnici, crede că secarea lacului Amara este rezultatul încălzirii globale. Bănuieşte că ar exista şi alte cauze, precum mutarea cu câţiva kilometri a cursului râului Buzău şi blocarea unor canale de irigaţii. 

„Aveam aici păsări de toate categoriile, pelicani, lebede, raţe, gâşte; oamenii aveau păsări, pe care le creşteau la apă. Au secat şi fântânile de la marginea satului. Ăştia vin cu oile de la cinci kilometri şi le mor animalele de sete”, se plânge un localnic din Amara.

Lacul Amara şi-ar putea reveni, cred localnicii, însă doar dacă râul Buzăul va fi adus pe cursul vechi, la circa 500 de metri distanţă de lac. Profesorul Ureche este chiar pesimist şi este convins că, dacă va persista seceta, iar oamenii nu iau măsuri, atunci e posibil să dispară şi alte lacuri din zonele de câmpie.  

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026