Tomatele din străinătate au invadat din nou pieţele, după ce primele roşii româneşti aproape s-au epuizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperarea de a prinde subvenţia oferită de stat i-a făcut pe mulţi legumicultori care produc tomate în sere şi solarii să valorifice primele recolte până pe 15 iunie, termenul impus de stat.

Condiţia impusă de stat pentru a oferi cei 3.000 de euro pentru fiecare 1.000 de metri cultivaţi în spaţii protejate era ca marfa, două tone de tomate la mia de metri pătraţi, să ajungă pe piaţă în extrasezon.

La Buzău, sute de fermieri au accesat programul de sprijin pentru tomate, care impunea printre altele ca valorificarea recoltei să fie timpurie. 

Sunt zece zile de când s-a încheiat perioada de valorificare a producţiei minime, astfel că în sere şi solarii nu prea se mai găsesc roşii, spun fermierii din Buzău. 

Unii chiar ar fi forţat coacerea prin cârnire, adică prin ruperea vârfurilor de creştere ale plantelor, sau chiar prin folosirea unor substanţe. 

”Cei mai mulţi legumicultori din Movila Banului au plantat deja rândul doi de tomate, care se vor coace în a doua jumătate a lunii august”, spune Romică Moise, primar în Movila Banului, zonă legumicolă din judeţul Buzău.

Cum prima recoltă de tomate de câmp va apărea în pieţe la sfârşitul lunii iulie, spun fermierii, este limpede că, timp de aproximativ o lună, în pieţe tomatele din import vor fi în cantităţi mari şi mai ieftine.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”