Roșia neagră, omologată în România. Soiul de tomate kumato, botezat Rapsodia, are proprietăți superioare roșiei clasice

0
Publicat:

România își brevetează primul soi de tomate kumato, cele închise la culoare, foarte gustoase dar și mult mai sănătoase decât roșiile tradiționale. A fost obţinut la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău şi este în curs de omologare sub denumirea provizorie de Rapsodia. 

Tomatele kumato sunt închise la culoare. FOTO Iulian Bunilă

Tomatele tip kumato sunt cunoscute pentru culoarea lor neobișnuită și gustul distinct. De obicei, ele sunt mai mici decât roșiile obișnuite, au o aromă dulce iar coaja fructului este lucioasă. Culoarea lor închisă este dată de nivelurile ridicate de licopen, care este un antioxidant sănătos găsit în roșii.

„Este o premieră pentru România și, de ce nu, chiar și o premieră europeană, pentru că vorbim nu de hibrizi kumato ci de soiuri kumato. Ce sunt tomatele kumato? Sunt tomatele închise la culoare și, sigur, care au caracteristici care se cunosc prin forma și culoarea fructelor”, declară cercetătorul Costel Vânătoru, director Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău.

Costel Vânătoru a lucrat la ameliorarea soiului. FOTO Iulian Bunilă

În țara noastră se cultivă de mulți ani tomate negre sau maro, însă numai din hibrizi care nu se pot reproduce din semințe.

„Am înscris primul soi de tomate kumato în vederea omologării. Deci vorbim de hibridări interspecifice. O singură companie din lume deținea supremația în acest gen de tomate care se vând foarte scump și care sunt apreciate din punct de vedere medical dar și gustativ, alimentar”, precizează Costel Vânătoru.

Tomatele de culoare neagră sunt superioare celor clasice, acestea fiind foarte bogate în antioxidanți. Primul soi românesc de tomate tip kumato a fost obţinut la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău de cercetătorii Costel Vânătoru și Bianca Mușat, în peste 11 ani de muncă în laborator.

„A durat mult pentru că, în general, stabilizarea unui soi atât de mult timp durează. Este un proces laborios care durează de la zece ani, la 20 și chiar 30 de ani. Culoarea este dată de combinația dintre culoarea epidermei și culoarea pulpei. Culoarea epidermei poate fi galbenă și transparentă”, declară Bianca Mușat, cercetător la BRGV Buzău.

Bianca Mușat face parte din echipa de cercetare. FOTO Iulian Bunilă

Soiurile noi obținute la Buzău vor intra în rezerva genetică a României, acolo unde regăsim peste 3.000 de tipuri numai de tomate. Semințele vor putea fi oferite cultivatorilor experimental încă din această toamnă și vor putea fi cultivate atât în spații protejate, cât și în grădini.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie