Româncă sechestrată de un turc în Germania și amenințată cu moartea, salvată cu ajutorul polițiștilor buzoieni

0
Publicat:

O femeie din Buzău care era ținută captivă de un cetățean turc, pentru răscumpărare, într-un apartament din Germania, a fost salvată la timp de polițiști, în urma unor schimburi de informații cu specialiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Femeia a fost salvată din apartamentul cetățeanului turc. SURSA Arhivă

Polițiștii din Buzău s-au mobilizat pentru salvarea victimei în cazul unei sesizări privind sechestrarea unei persoane, din Buzău, pe teritoriul Germaniei.

Autoritățile germane au reuşit eliberarea acesteia în condiţii de siguranţă, în urma cererii de asistenţă urgente a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Pentru că avea răni pe corp, buzoianca a fost transportată la spital în vederea acordării asistenţei medicale, ulterior fiind cazată într-un centru de protecţie împotriva violenţei.

„La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că nepoata sa, o femeie, de 31 de ani, este ţinută împotriva voinţei sale, într-un imobil din Germania şi este ameninţată că, dacă nu remite 20.000 de euro, va fi vândută sau îi va fi suprimată viaţa”, transmit polițiștii buzoieni.

Imediat după primirea sesizării, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Buzău au informat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliției Române, în vederea realizării cu operativitate a schimbului de date şi informaţii necesar salvării persoanei în cauză.

În baza datelor furnizate din România, autorităţile germane au efectuat trei percheziţii la imobile din diferite localităţi. Într-unul din imobilelele percheziţionate au fost identificate victima şi bărbatul care o sechestra, un cetăţean de origine turcă, de 36 de ani.

Având în vedere că autorităţile judiciare germane au constatat că tânăra prezenta mai multe leziuni, aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării asistenţei medicale, ulterior fiind cazată într-un centru de protecţie împotriva violenţei”, transmite Inspectoratul Județean de Poliția Buzău.

Agresorul a fost reţinut, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție