Ritual unic în Europa practicat de vechile comunități de pe Valea Slănicului. Ce semnificație are

Strămoșii muntenilor de pe Valea Slănicului, județul Buzău, îngropau ulcele din lut ars, cu mir și tămâie în ele, la baza troițelor din lemn. Amplasate la răscruci de drumuri, la capete de pod ori lângă fântâni, erau rodul credinței puternice că mamele își pot salva copiii, la ananghie, dacă ridică rugi în fața acestor troițe.

Astfel de cruci din lemn sunt răspândite în toate satele comunelor buzoiene Lopătari, Mânzăleşti și Bisoca, unde se află comunități foarte vechi, cu obiceiuri nealterate. Printre ele, și cel al îngropării ulcelelor din lut ars la baza troițelor din lemn, un ritual al locului, unic în Europa.

Acesta este și motivul pentru care acestui obicei nemaiîntâlnit pe bătrânul continent i-a fost dedicat un spaţiu generos în cadrul Muzeului „Timpul Omului”, în care sunt expuse obiecte donate de localnicii din Mânzăleşti. Aici găsim câteva crucile din lemn înfipte direct în ulcele de pământ.

Custodele muzeului, Cecilia Petrescu, fost cadru didactic și colecționar de artizanat specific zonei, ne descrie obiceiul de a așeza la o jumătate de metru adâncime un vas din lut ars de mărime normală ca fiind un ritual menit să ducă la îndeplinirea dorinţelor, dar cu ajutor divin.

”Cercetătorii de la Muzeul Țăranului Român au studiat vreo șapte ani zona aceasta a Buzăului și au găsit un obicei unic în Europa, demn de așezat în acest muzeu. Înainte de a se ridica aceste troițe, se îngroapă un vas, o ulcică de pământ plină cu tămâie sau smirnă, acoperită cu o pânză albă, ca o ofrandă. Se acoperă locul după care se ridică troița și se crede că rugăciunea unei mame spusă la una dintre troițele acestea are putere. Sunt puține în comunele Mânzălești, Lopătari, Bisoca”, ne prezintă Cecilia Petrescu straniile exponate.

Amplasate la răscruci de drumuri, la capete de pod ori lângă fântâni, crucile, din două stinghii îmbinate, erau rodul credinței puternice că mamele își pot ajuta fiii și fiicele, la nevoie, dacă ridică rugi în fața acestor troițe. Sunt femei care și în zilele noastre merg la troițele cu ulcele îngropate la bază, pentru a se ruga.  

„La noi se folosea această rugăcine în general în accidentele grave. Până când copilul ei nu trece dincolo, se zice că dacă ajunge mama să se roage la una din aceste cruci, e convinsă că copilul ei este salvat. Am vorbit cu persoane care au trecut prin această neplăcută dar până la urmă plăcută situație. Una dintre ele povestea că băiatul ei de 21 de ani, acum câțiva ani, a avut un accident cumplit la ieșire de pe Valea Slănicului spre Mărăcineni și a fost văzut repede, a venit repede elicopterul SMURD, l-a dus la București la o echipă bună”, mărturisește Cecilia Petrescu.

Finalul poveștii este unul fericit, ne asigură custodele muzeului, care ne lămurește că a aflat despre această întâmplare de curând, atunci când a mers prin sat să colecționeze obiecte vechi.

„Rugăciunea unei mame pentru copilul ei e mai puternică decât a preotului în altar, se zice. Ea a aflat după două ore și spunea că s-a rugat la Crucea Frusinii, spunea, cu atâta putere încât la un moment dat a simțit o căldură și s-a gândit că Dumnezeu a auzit. Am zis, Doamne, cum e voia ta, cum e bine pentru el. Cert este că băiatul accidentat foarte grav a venit după două luni, zdravăn la trup și la minte, întărind această credință în acest obicei”, spune Cecilia Petrescu.

Muzeul „Timpul Omului”, unic în ţară, unde sunt expuse obiecte din viaţa strămoşilor, care au ajutat omul să reziste scurgerii timpului, a fost amenajat de geologi, etnografi, muzeografi, artişti şi meşteri populari locali.

Nominalizată în 2014 ca destinaţie de vis, comuna Mânzăleşti, una dintre cele mai vechi aşezări umane din ţara noastră, este o destinaţie importantă pe harta ecoturismului din România. Comuna Mânzăleşti se află la 50 de kilometri de oraşul Buzău, iar muzeul este amplasat în apropierea Pietrei Albe de la Grunj.