Punct termic care moare dar nu se predă. Va fi transformat în centru de zi pentru persoanele cu dizabilităţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I. Bunilă

Tinerii din oraşul Buzău aflaţi în situaţii speciale din cauza problemelor de sănătate au, de luni, un loc în care să-şi petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut.  Acesta este amenajat în clădirea unui fost punct termic.

La iniţiativa ”Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic” (ASCHFR), un fost punct termic din municipiu a fost transformat într-un centru de zi pentru persoanele cu dizabilităţi, primul de acest gen din judeţul Buzău.

În fostul punct termic 20, din centrul oraşului, reabilitat complet din fondurile Primăriei Buzău, au fost amenajate cabinete pe diferite specializări, dar şi o sală în care să fie creată o atmosferă cât mai primitoare, în care tinerii cu dizabilităţi să se simtă în largul lor şi să poată socializa. 

Tinerii cu handicap vor beneficia însă şi de ajutorul unor specialişti, precum un kinetoterapeut sau un psiholog, care să îi ajute să se simtă bine în pielea lor.

„Este un lucru foarte bine realizat, exact pe nevoile noastre. Copiii noştri au nevoie de ele, prin recuperare, prin socializare şi prin diferite activităţi pe care le vom face aici împreună, în centru, împreună cu Direcţia de Asistenţă Socială”, a declarat Filofteia Neagu, preşedinte ASCHFR Buzău.

Centrul de zi pentru persoanele cu dizabilităţi, coordonat de Direcţia de Asistenţă Socială Buzău, este deschis timp de opt ore pe zi şi are şase angajaţi.

În centrul cu o capacitate de 25 de persoane se va pune accent pe socializare dar şi pe şedinţele de terapie, mai exact kinetoterapie, ergoterapie şi dezvoltare personală.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi