Video Obiecte care i-au aparținut Mihaelei Runceanu, într-o expoziție unică. Artista a fost ucisă în 1989 VIDEO

0
Publicat:

Ținutele de scenă ale Mihaelei Runceanu sunt câteva dintre piesele unei expoziții temporare ce va aduce în atenție cariera și moștenirea lăsată de artista care a scris istorie în muzica ușoară și pop-rock.

Mihaela Runceanu a fost ucisă la 34 de ani FOTO Adevărul

Pe 4 mai 2023, cântăreața Mihaela Runceanu, originară din Buzău, ar fi împlinit 68 de ani. La 1 noiembrie 1989, ea a fost ucisă, în garsoniera sa din București, la numai 34 de ani.

Muzeul Județean Buzău anunță organizarea expoziției temporare „Remember Mihaela Runceanu”, eveniment care oferă publicului o oportunitate unică de a descoperi și a se conecta cu moștenirea artistică a acestei inegalabile interprete.

Evenimentul face parte din programul anual de expoziții temporare al instituției de cultură și propune să aducă la cunoștința generațiilor de elevi și adolescenți personalitatea și cariera muzicală a celebrei interprete buzoiene, readucând în același timp în memoria publicului contemporan activitatea sa artistică.

Mihaela Runceanu, o personalitate de excepție a muzicii românești din perioada anilor 1970-1980, a fost una dintre vocile care au scris istorie în muzica ușoară și pop-rock, lansând adevărate șlagăre la nivel național.

Vizitatorii vor avea șansa de a admira o selecție impresionantă de obiecte, printre care se numără ținutele de scenă ale artistei, diplome, scrisori și o colecție bogată de fotografii.

Expoziția va fi completată de obiecte personale care au aparținut Mihaelei Runceanu, oferind astfel o perspectivă aparte asupra vieții sale.

De asemenea, evenimentul va purta vizitatorii în atmosfera vibrantă a anilor '80, perioadă în care Mihaela Runceanu și-a atins apogeul carierei. 

Tatăl artistei îi păstrează vie amintirea

În organizarea expoziției, Muzeul Județean Buzău a beneficiat de sprijinul esențial al tatăl artistei, care a pus la dispoziție toate obiectele solicitate de muzeografi.

„Proiectul expozițional nu ar fi fost posibil fără sprijinul domnului Nicolae Runceanu, tatăl artistei, care ne-a pus la dispoziție toate obiectele prezente în sală, precum și o importantă bază documentară reprezentând perioada copilăriei și adolescența fiicei domniei sale”, transmite conducerea Muzeului Județean Buzău.

Un rol deosebit în ceea ce privește partea documentară l-a avut colaborarea dintre Muzeul Județean Buzău și Mircea Nicolau, pasionat al muzicii, din Constanța, care a pus la dispoziție informații complete despre biografia artistică și activitatea Mihaelei Runceanu.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14 iunie – 24 septembrie 2023, în intervalul orar 10.00 – 18.00, de marți până duminică.

Vernisajul va avea loc în data de 14 iunie 2023, ora 10.00 la sediul Muzeului Județean Buzău, str. Aleea Castanilor, nr. 1, municipiul Buzău, sala de expoziții temporare aflată la parter.

Pe 4 mai 2023, Mihaela Runceanu ar fi împlinit 68 de ani. Din păcate, la 1 noiembrie 1989, a fost ucisă, în propria casă, la numai 34 de ani.

Motivul morţii cântăreței a fost în acte jaful, însă mulţi oameni nu au crezut această ipoteză. Unii spun că Mihaela a fost eliminată de Securitate, alţii - că nu ar fi plătit taxa de protecţie impusă de figuri ale lumii interlope bucureştene, a menţionat sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG