O interdicție decisă de primărie, motivul revoltei comercianților de pe principalul bulevard al Buzăului

0
Publicat:

Un proiect european pe mobilitate urbană a înfuriat zeci de comercianți de pe bulevardul Unirii, din Buzău. Peste 40 dintre aceștia au semnat o petiție adresată Consiliului Local, în care cer revenirea asupra măsurii de interzicere a parcării pe cea mai mare arteră rutieră din oraș.

Proiectul a fost finanțat cu bani europeni. SURSA Arhivă

Inițiatorii petiției spun că, după încheierea proiectului de ”modernizare” a bulevardului Unirii din municipiul Buzău, au fost desființate aproximativ 850-900 de locuri de parcare în spic, „luând naștere și amploare, în mod artificial, o criză a locurilor de parcare de reședință”.

Comercianții se plâng de faptul că, odată cu interzicerea parcării pe Unirii, magazinele lor au intrat în declin, din lipsă de clienți.

„În municipiul Buzău, sute de societăți comerciale, instituții și bănci funcționează de-a stânga și de-a dreapta străzii Unirii, la parterul și mezaninul locuințelor a zeci de mii de buzoieni, formând astfel dimpreună Bulevardul Unirii, încă de la începutul anilor 1990. Ideea practicată nedibace de către administrație aceste zile, precum că orașul Buzău nu a fost creat pentru atâtea mașini, și de aici ar fi atât aglomerația din trafic, dar și lipsa locurilor de parcare, este cel puțin nefericită, din mai multe motive care, alături de soia și pește, se pare că fac din comunism o veste bună în democrația parohiei Sfântului Sava”, se arată în cuprinsul petiției.

Peste patruzeci de comercianți de pe Bulevardul Unirii ar fi semnat deja petiția adresată Consiliului Local Municipal Buzău, în care cer revenirea asupra deciziei de interzicere a parcării pe cea mai mare arteră rutieră din oraș.

Autoritățile sunt de neclintit și spun că regândirea proiectului realizat cu bani europeni nu poate fi făcută sub niciun aspect timp de cinci ani.

„Unii proprietari sunt îndreptățiți să se îngrijoreze, au nevoie de aprovizionare, de acord, și vom căuta soluții! Dar clienții nu au de ce să se plângă deoarece avem 2552 de locuri de parcare în spatele blocurilor pe Unirii Sud, libere până la 16.30, apoi devin parcări de reședință! Dar ia priviți cu atenție structura afacerilor de pe Unirii: 37 de păcănele, 33 de bănci, 22 de farmacii, 16 magazine de haine second hand, 11 baruri… și un sexshop. Iertați-mă, dar lor nu le plâng de milă!”, a scris recent, pe Facebook, viceprimarul Ionuț Apostu.

Comercianții de pe Bulevardul Unirii apreciază că, în câteva săptămâni, mulți dintre vor fi nevoiţi să închidă afacerile şi să intre în faliment.

Mai multe pentru tine:
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!