Video Hoții care au speriat Buzăul fac parte dintr-un clan din Iași. Au fost prinși la ieșirea din țară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bandă de hoţi care fac parte dintr-un clan din Iaşi a fost destructurată de poliţişti. Este vorba despre recidivişti care au spart mai multe case din ţară. Ultima lovitură a fost în Buzău, de unde au furat peste 30.000 de lei. Hoţii au încercat apoi să fugă în străinătate, însă au fost prinşi.

Polițiștii au efectuat percheziții în Iași. FOTO IPJ Buzău

Infractorii din Iași au ajuns în Buzău în luna iulie, după ce spărseseră mai multe locuințe din țară. Faptele au fost sesizate Poliţiei de către părţile vătămate, două femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 32 şi 68 de ani, toţi din municipiul Buzău.

După furturile din Buzău, cel mai tânăr dintre hoți, M. Bazan, în vârstă de 24 de ani, a fost prins de polițiști pe Aeroportul Otopeni, când se pregătea să fugă din țară. După ce l-au audiat, oamenii legii au aflat date importante despre ceilalți doi complici.

„Inițial, polițiștii au depistat unul dintre bănuiți, un tânăr de 24 de ani, care a fost prins în urma mandatului de aducere eliberat pe numele său în aeroportul Otopeni. Ulterior, în urma activităților investigative, polițiștii i-au identificat și pe ceilalți doi bănuiți, în punctul de trecere a frontierei din Satu Mare”, a declarat Ane Mari Vrapciu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.

Individul prins la Otopeni și complicii săi, D. Butnaru, în vârstă de 37 de ani și O. Daniliuc, de 51 de ani, au dat o serie de spargeri în mai multe zone din țară. Daniliuc și Butnaru au făcut pușcărie, după 2017, tot pentru furt. Primul a fost eliberat după trei ani, iar celălalt, la începutul acestui. Pentru că avea de achitat niște datorii acumulate în perioada de detenție, cel care a ieșit anul acesta din penitenciar a hotărât să facă rost de bani în urma acestor infracțiuni.

Cea mai recentă lovitură a fost într-o locuință din municipiul Buzău, de unde ar fi furat bani și bunuri în valoare de peste 30.000 de lei. Hoții au încercat apoi să fure obiecte de valoare din alte două locuinte, însă nu au reuşit. O tentativă de spargere au avut şi la casa unui cunoscut avocat din Buzău.

„Au vrut să deschidă ușa apartamentului, au forțat-o cu ranga în mai multe punte unde au și rămas semne, dar au renunțat când au văzut că nu au nicio șansă. Am apucat să îmi montez o ușă blindată, cu sisteme de închidere foarte rezistente”, ne-a declarat avocatul Codruț Oniță.

Hotii acționau în același mod: alegeau locuințe la întâmplare și reușeau să intre după ce forțau intrarea cu răngile. Cei trei bărbați ar face parte din clanul ieșean Oarză. Polițiștii au făcut percheziții la mai multe adrese din Iași.

„Persoanele bănuite își alegeau locațiile unde aveau să-și desfășoare activitatea infracțională în mod aleatoriu, pătrundeau în incintă prin forțarea sistemului de acces, utilizând obiecte contondente cu care spărgeau ușa”, Ane Mari Vrapciu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.

Polițiștii au confiscat bani, bunuri și prafuri suspecte. FOTO IPJ Buzău

În urma activităţilor investigative, au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe telefoane mobile, 750 de euro, 187 de lei şi un recipient cu o substanţă albă, pulverulentă, susceptibilă a avea efecte psihoactive. Pe bază de ordonanţă, poliţiştii i-au reţinut pentru 24 de ore, ulterior instanţa dispunând arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Ce spune Poliția 

Pe data de 9 august, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, un alt tânăr din Iaşi, care ar fi fost implicat în săvârşirea aceloraşi fapte.

Din cercetări a reieşit că, în perioada iulie-august a.c., bănuiţii ar fi pătruns prin efracţie şi ar fi sustras bani şi alte bunuri dintr-o locuinţă din municipiul Buzău, în valoare totală de 32.000 de lei. De asemenea, ar fi încercat să sustragă bunuri din alte două locuinţe, provocând pagube estimate la 5.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort