Festivalul naţional „Mihaela Runceanu”, la final. Câştigătorii celei de-a doua ediţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căştigătorii celei de-a doua ediţii a Festivalului„Mihaela Runceanu”   FOTO: Iulian Bunilă

Peste 100 de copii şi tineri din toată ţara, cu vârste cuprinse între 4 şi 20 de ani, au participat, în perioada 25 - 27 aprilie, la cea de-a doua ediţie a Festivalului naţional „Mihaela Runceanu”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia pentru Tineret 2010 Buzău, împreună cu numeroase instituţii locale.

Cea de-a doua ediţie a Festivalul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret „Mihaela Runceanu – Pentru Voi Muguri Noi” s-a încheiat, sâmbătă seară, după două zile în care pe scena Sălii Mari a Consiliului Judeţean au urcat 108 concurenţi, cu vârste cuprinse 4 şi 20 de ani.

Spre deosebire de anul trecut, organizatorii au introdus noi secţiuni, cum ar fi grupa „clasa 0”, o grupă pentru tineret, destinată soliştilor cu vârste între 15 şi 20 de ani, şi o secţiune destinată special pieselor interpretate de Mihaela Runceanu.

Din juriul festivalului au făcut parte nume cunoscute ale muzicii uşoare româneşti, precum compozitorii Viorel Gavrilă, Dan Dimitriu şi Nicolae Caragea, alături de tatăl regretatei soliste, Nicolae Runceanu, regizorul Bogdan Alexe şi Bogdan Dragomir, din partea Societăţii Române de Radiodifuziune.

După două zile de competiţie, sâmbătă seară, pe scena sălii de la Consiliul Judeţean a avut loc festivitatea de premiere şi recitalurile susţinute de Xenti şi Andreea Runceanu, Teodora Gaitanovici, Adina Răducan şi Lucia Dumitrescu & Bluemotors. 

Iată lista câştigătorilor Festivalului „Mihaela Runceanu”, ediţia 2013: 

Maria Drenea – Premiul I Grupa „Clasa 0”, 

Beatrice Florea – Premiul I Grupa I, 

Diana Zaharia – Premiul I Grupa a II-a, 

Miruna Pânzaru – Premiul I Grupa a II-a, 

Arnăut Omar – Premiul I Grupa a III-a, 

Maria Bîgea – Premiu I Grupa a IV-a, 

Ioan Bîgea – Premiul I Grupa a V-a, 

Roli Song - Premiul I Grupuri, 

Trofeul junior – Denisa Bîrzu, 

Trofeul senior - Irina Ionescu, 

Premiul „Mihaela Runceanu” – Teodora Diaconu. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort