Video Festivalul dovleacului, într-un sat din Buzău. Leguma este bună pentru supe, tocănițe, plăcinte VIDEO

0
Publicat:

Plăcinte, sarmale sau dulceață, toate acestea au un ingredient comun în aceste zile, dovleacul. Bun la toate, această legumă și-a câștigat un loc de cinste la Buzău unde are dedicat chiar și un festival.

Producătorii agricoli din Buzău, ajutați de un cunoscut bucătar, și-au unit forțele pentru a le demonstra turiștilor cât de multe bunătăți se pot face din bostan.

Mirosul plăcintelor din dovleac, coapte la cuptor sau prăjite în tigaie, este cartea de vizită a micuței patiserii de la intrarea în târgul de toamnă din Poșta Câlnău, județul Buzău. Gospodinele spun că folosesc o rețetă veche a locului și cele mai bune ingrediente. 

„Pentru plăcintă, dovleacul turcesc, cel alb, este cel mai bun. Nu are zeamă multă și are foarte multă dulceață în el”, spune Sofia Zaharia, una dintre gospodine.

Delicioasa plăcintă cu umplutură de dovleac, preparată ca în cuptorul bunicii, costă acum 20 de lei o porție, la fel ca în toamna anului trecut.

Chiar dacă, la început, clienţii târgului de toamnă par surprinși de prețuri, ei devin darnici când trebuie să-și potolească pofta de gustosul preparat cu umplutură din pulpă de dovleac. Tot în coaja de bostan sunt fierte și sarmalele, un produs întâlnit doar în această zonă a țării.

Și pentru că nu există sărbătoare la români fără celebrii mititei, grătarele sfârâie continuu. Se vând bine și cârnații de Pleșcoi sau babicul de Buzău. Organizatorii târgului sunt mândri că de la an la an vin tot mai mulți turiști să deguste bunătățile ieșite din mâinile bucătarilor.

„Avem dulceață de dovleac, sărmăluțe coapte în dovleac și multe altele. Acum pregătim supa cremă din dovleac, o tocăniță cu dovleac, totul e cu dovleac”, declară Ionel Horhocea, organizatorul târgului.

Chef Horia Vârlan a preparat la un stand din târg o supă cremă și tocăniță de porc cu dovleac, pentru a le demonstra oamenilor câte se pot face din leguma pe nedrept ignorată de unii.

„Ca fel de bază facem chifteluțe din dovleac, putem să facem gogoși din dovleac, sărate, nu neapărat dulci. Apoi, putem să îl folosim în tocană, ca acum, în locul cartofilor sau împreună cu ei”, spune chef Horia Vârlan.    

Festivalul „Zilele Dovleacului”, organizat în localitatea Poșta Câlnău din Buzău, a ajuns la a șaptea ediție. Serbarea câmpenească organizată lângă drumul european E85 ține zece zile, până pe 8 octombrie 2023.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă