Fântâni cu apă contaminată, în localitățile rurale. Pericolul este mare în satele care nu au rețea de apă potabilă

0
Publicat:

Fântânile de la țară prezintă un mare pericol pentru locuitori. Asta, deoarece apa are concentrații foarte mari de nitriți și nitrați. Acolo unde nu există o rețea publică de apă, oamenii abia se descurcă. În județul Buzău, din 2016 nu mai fusese semnalat nici măcar un caz de îmbolnăvire cu așa numita ”boală a apei”, până anul acesta, când această afecțiune a fost înregistrată la un bebeluș.

Oamenii folosesc apa din fântâni doar pentru animale. FOTO Iulian Bunilă

Un raport al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău aduce din nou în atenția publică o problemă gravă: contaminarea apei din fântâni cu nitriți și nitrați. Dintr-un lot de 96 de probe recoltate din fântânile publice, mai bine de 60% au apa nepotabilă. Au fost depistate depășiri mari la nitriți și nitrați, iar cei care consumă apă din astfel de surse riscă afecțiuni grave.

În mediul rural, în multe localități, apa de băut este cumpărată de la magazin, iar pentru animale și în gospodărie este folosită apă contaminată. În această situație este și comuna buzoiană Racovițeni, unde abia acum se construiește o rețea publică de apă. Încercări au fost multe, în ultimii zece ani, însă niciun proiect nu a primit finanțare guvernamentală.

„Majoritatea sătenilor își cumpără apa de băut de la magazine. Înainte se căra apă de la distanță, din alte sate, dar acum se descurcă fiecare. În momentul ăsta au apă menajeră, pentru spălat, mâncare, iar pentru animale și udat grădinile iau din fântâni, mai au hidrofoare. Bine că nu suntem ca în situația altor comune să ne aducă pompierii apă”, spune Louis Vergilius Manu, primarul comunei Racovițeni.

Oamenii sunt nevoiți să cumpere apa plată îmbuteliată pentru consumul propriu, iar pe cea din fântâni o folosesc în grădini sau pentru spălat rufe și vase. Ultimele buletine de analiză a apei din fântânile publice de pe raza comunei Racovițeni arată depășiri foarte mari la nitriți și nitrați.

„De-a lungul timpului am luat mereu probe, de peste tot, și toate sunt pline de nitrat, nitriți și amoniu. Din ce am discutat cu specialiști, poluările ar veni de la fermele vechi care au fost pe aici. Pe vremuri se creșteau multe animale, a fost și un CAP”, precizează primarul din Racovițeni.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Buzău, acolo unde au fost constatate neconformități, autoritățile locale sunt obligate să asigure apă potabilă pentru bebeluși și să igienizeze sursele de apă, dacă există această posibilitate.

„Acolo unde parametrii chimici au ieșit neconformi apa nu poate fi bună de băut, iar măsurile transmise administrațiilor locale au fost de a scrie în dreptul fiecărei fântâni că apa nu este potabilă. Acolo unde parametrul nitriți a ieșit neconform, primăria are obligația să asigure apă potabilă copiilor cu vârste de la zero la trei ani”, spune Cristina Ungureanu, director DSP Buzău.

Medicii avertizează că, în cazul copiilor cu vârsta de până la 3 ani, dar și pentru orice adult cu boli cronice, consumul apei cu nitriți și nitrați poate prezenta un risc ridicat pentru. ”Boala apei” se manifestă prin grețuri, vărsături, dureri de cap și amețeli.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate