Drumeţie spre legendarul lac „fără fund” din vârful Munţilor Siriului. Vulturii beau apă de aici
0Lacul Vulturilor din Munţii Siriului este una dintre atracţiile turistice pe care nu trebuie să le rataţi în această vară. Denumirea i se datorează marelui scriitor Alexandru Valhuţă şi însemnărilor sale făcute în opera sa, „România Pitorească”.
Lacul Vulturilor, sau Lacul fără fund, se găseşte pe partea estică a versantului Mălâia, la altitudinea de 1.420 metri, în Munţii Siriului.
Este un lac periglaciar, aflat pe suprafaţa comunei Chiojdu, judeţul Buzău.
Din Chiojdu, sunt 27 de kilometri până la ”Lacul Vulturilor”. Pot fi parcurşi pe jos în şase ore, sau, cu o maşină de teren puternică, în aproape trei ore puteţi ajunge pe creste.
Fiţi atenţi la marcaje, pentru că puteţi oricând să piedeţi drumul, prea puţin umblat. Către creste, copacii se răresc şi vi se arată privirii culmile dezgolite în toată splendoarea lor. Drumul trece prin Poarta Vânturilor, locul unde se întâlnesc curenţii de aer puternici de pe toate crestele.
De lângă lac, puteţi admira vulturii şi caprele negre, iar crestele vă oferă un peisaj sălbatic de neuitat
Turiştii vin aici să se bucure de liniştea locului şi de frumuseţea munţilor sălbatici. În imediata vecinătate a ”Lacului Vulturilor” se află singura zonă unde puteţi întâlni întâlnite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de dispariţie.
Sursa cunoaştelumea.ro
E bine de ştiut că, de peste trei decenii, ghidul turiştilor care se încumetă să urce pe Mălâia este pădurarul de la cantonul de lângă lac. De la nea` Teo Cârdei, aflaţi totul despre luciul de apă misterios.
Teodor Cârdei a lucrat ca tehnician de vânătoare la cantonul Lacul Vulturilor până în urmă cu şapte ani, când a ieşit la pensie. A fost timp de trei decenii cabanierul adăpostului de lângă luciul de apă cunoscut ca „Lacul Vulturilor” sau „Lacul fără fund”.
Lui Teodor Cârdei, muntele i-a adus satisfacţie şi continuă să-i fie cel mai bun prieten, în ciuda numeroaselor momente în care traiul în izolare, foarte aproape de sălbăticiuni, i-a pus în pericol viaţa.
”După ce urcam pe munte, stăteam şi patru, cinci zile fără să văd altă persoană în faţa ochilor. Stăteam şi două săptămâni pe munte, dacă mă ţineau proviziile”, povesteşte Teodor Cârdei.
Lui nea’ Teo Cârdei i-a ţinut companie timp de peste un deceniu, în vârf de munte, Bobiţă, un câţel de talie mică, foarte prietenos cu turiştii.
”Bobiţă a fost fiinţa care mi-a făcut mai uşoară şederea în vârful muntelui. A scăpat de urşi şi lupi, care se perindau în jurul lacului mai ales iarna, însă a sfârşit în colţii altor câini”, povesteşte Teodor Cârdei.
Numele acestui lac provin din două legende
Denumirea de ”Lacul Vulturilor” îi revine datorită marelui scriitor Alexandru Valhuţă şi a însemnărilor sale făcute în opera sa, ”România Pitorească”.
Vlahuţă spunea că acesta ar fi fost sălaşul de primăvară al vulturilor, ei având obiceiul să işi înveţe puii să zboare în această regiune: “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”.
Al doilea nume, cel popular, şi anume ”Lacul fără fund”, este datorat altei legende cunoscute prin părţile locului, ce nu are, aşa cum ar fi de închipuit, nicio legătură cu adâncimea lacului. Se spune că un cioban, sătul de această meserie, şi-ar fi părăsit turma de oi, aruncându-şi bâta în acest lac.
După un an, el a regăsit-o plutind în Dunăre, moment la care, mistuit de dorul locurilor natale, a decis să se întoarcă la vechile lui activitaţi, căutându-şi turma de oi şi realizând că oieritul este, cu adevărat, menirea sa.
Vă mai recomandăm: