De ce dispar din comerţ roşiile româneşti, zemoase şi gustoase

Cine îşi doreşte o salată cu roşii zemoase, gustoase şi sănătoase are doar varianta de a cumpăra tomatele direct de la ţăranii care mai cultivă aşa ceva în grădini pentru consumul propriu. Clientul nostalgic după gustul roşiilor de altădată are mici şanse să găsească, de exemplu, tomatele „Inimă de bou“ la piaţă sau în supermarketuri. Specialiştii spun că, din punct de vedere comercial, roşiile româneşti nu sunt avantajoase.

Sunt din ce în ce mai mulţi cumpărători care merg în pieţe şi doresc să cumpere roşii crescute în grădinile din România nu numai pentru gustul lor, ci mai ales pentru a evita riscul de a înghiţi odată cu salata de roşii cine ştie ce chimicale şi substanţe ce au rolul de a colora produsul. 

Din păcate, pleacă de cele mai multe ori dezamăgiţi de la standurile cu tomate, după ce află că sunt importate sau produse în ţară dar din hibrizi străini.

Roşiile româneşti, care nu sunt forţate în perioada de vegetaţie, nu au deloc aspect comercial. Pot fi crăpate,  au nervuri evidente, codiţele strâmbe şi chiar mici pete de la insectele ce le-au atacat înainte să se coacă, sunt cele mai bune. 

Toate soiurile tradiţionale de tomate au forme neregulate iar dacă ai norocul să vezi la o tarabă roşii din acelaşi soi, dar de diverse dimensiuni, cu coaja uşor crăpată sau ondulate la codiţă, poţi să fii sigur că sunt soiuri autohtone.

”Tomata românească diferă faţă de cea de import în primul rând prin formă. Tomatele noastre nu sunt atât de uniforme, prezintă creţuri, codiţa ondulată, dar sunt mai gustoase chiar dacă nu au aspect comercial atât de plăcut cum sunt cele din afară. Ne punem întrebarea dacă cele din străinătate sunt sănătoase. Sigur, analizele arată că probabil sunt sănătoase, dar cu siguranţă în ceea ce piveşte gustul, aroma, bucuria aceasta că mâncăm tomate gustoase nu o avem de la tomatele din import. Avem doar acea bucurie că cumpărăm tomate care arată foarte bine, sunt uniforme, tari, şi se păstrează. Dar în ce priveşte aspectul gustativ, organoleptic, acolo suferă foarte mult cele din afară”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău.

Roşiile din import sunt întotdeauna perfect rotunde, netede, lucioase, toate la fel de mari şi de arătoase. Pe de altă parte, roşiile autohtone, crescute în pământ de calitate şi gustoase, au zone portocalii sau galbene în jurul codiţei. Aceste pete gălbui arată de fapt concentraţia de zahăr din fruct şi arată cât este de gustoasă.

Tomata românească despre care am ajuns să spunem că este ”roşia din grădina bunicii”, întrucât o găsim din ce în ce mai greu, este roşia „Inimă de bou”. Este un soi tradiţional, cu gust răcoritor şi dulce, cu o aromă discretă şi surprinzătoare. Dar, la fel de gustoase şi aromate erau şi tomatele Mariţa, soiul trandafiriu, soiurile portocalii româneşti, roşia ţigănească şi multe altele.

Soiul ”Inimă de bou” este productiv, prezintă rezistenţă ridicată la secetă, iar fructele sunt de mărime peste medie, aproximativ 200-300 de grame. Denumirea soiul se datorează formei inimii de bovină pe care o au fructele, iar cultura acestuia este destinată consumului în stare proaspată sau industrializării.

Din păcate, roşia „Inimă de bou”, pe care o mai putem cumpăra direct de la ţărani, din grădină, după trei zile trebuie aruncată. În schimb, hibrizii rezistă cu săptămânile. Acesta este şi motivul pentru care, cei care fac agricultură la scară industrială preferă soiurile îmbunătăţite genetic, ca să poată exporta şi să reziste la păstrare multe săptămâni.

”Am făcut un test şi s-au păstrat şase luni de zile tomatele după ce au fost cumpărate din supermarket, comparativ cu cele care au fost recoltate care s-au păstrat câteva zile. După trei zile au început să se deprecieze. Au fost şi soiuri care au rezistat zece zile, dar nu foarte mult timp comparativ cu cele care sunt aduse de afară”. Costel Vânător, cercetător

Dispariţia din piaţă a roşiilor româneşti este dictată indirect de producători şi distribuitori, care caută produse greu perisabile şi cu aspect comercial, în detrimentul celor tradiţionale, pe care le consideră marfă neprofitabilă. 

”Tomatele româneşti nu au durata mare de păstrare după recoltare. Iată de ce foarte mulţi comercianţi nu preferă tomate româneşti pentru că riscul este mult mai mare. Nefiind umblate foarte mult genetic, şlefuite genetic, faptul că nu se intervine cu substanţe din acestea de fertilizare care să contribuie la păstrarea lor mult mai mult după recoltare, automat în piaţă nu sunt atât de bine reprezentate tomatele româneşti din motivul că cele din import rezistă foarte mult după recoltare”, spune cercetătorul Costel Vânătoru.

Potrivit specialiştilor, gustul tipic de roşii s-a pierdut în produsele pe care le găsim în supermarket şi în pieţele agroalimentare. Totuşi, în zonele rurale mai pot exista seminţe nealterate din soiuri tradiţionale care sunt cultivate însă la scară mica.