Cod Galben de ploi şi vijelii, extins până la ora 23.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Estul, centrul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se află, în intervalul miercuri, ora 23.00 – joi, ora 23.00, sub Cod Galben de furtuni, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meterologie (ANM).


Atenţionarea vizează judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Harghita, Covasna, Buzău, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Gorj,Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Începând din a doua parte a nopţii de miercuri spre joi şi până la ora 23.00 a zilei de joi, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei, se arată în atenţionare. Potrivit meteorologior, în aceste regiuni vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie, şi căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de joi şi la începutul nopţii.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat.

Citeşte şi: VIDEO O ploaie torenţială cu grindină a făcut prăpăd la Vaslui. Zeci de gospodării şi drumuri au fost inundate

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online