Cetățeni din patru țări, implicați într-un grav accident produs pe „șoseaua morții“

0
Publicat:

Un eveniment rutier produs joi după-amiază, 15 februarie 2024, pe DN2/E85, în localitatea buzoiană Cioranca, s-a soldat cu rănirea a trei persoane. Patru cetățeni străini, de naționalități diferite, se aflau în vehiculele care au intrat în coliziune.

Mașina condusă de grec s-a făcut praf din coliziunea cu TIR-ul. SURSA IPJ Buzău

În jurul orei 15.00, a fost anunțat prin apel la 112 impactul devastator dintre un autoturism și un autocamion. Mașina mică era condusă de un cetățean grec, iar alături de el se aflau un turc și un bulgar.

Vehiculul acestora a fost proiectat într-un gard din beton, iar componente mașinii s-au împrăștiat pe o distanță de zeci de metri, în timp ce rezervorul TIR-ului condus de un cetățean din Ucraina s-a spart și tot combustibilul s-a scurs pe șosea și în șanț. Oamenii care locuiesc în apropiere de locul accidentului spun că s-a auzit o bubuitură.

La fața locului au ajuns pompieri, polițiști și cadre medicale de la Ambulanță. Șoferul mașinii mici, cetățean grec, era încarcerat, dar conștient. Bărbatul a comunicat cu echipajul medical până când a fost urcat în ambulanță, iar polițiștii l-au testat cu Drager-ul, rezultatul fiind negativ. La fel a fost rezultatul și în cazul șoferului de TIR, un ucrainean.

Mașina condusă de grec s-a făcut praf din coliziunea cu TIR-ul. SURSA IPJ Buzău

Ambulanțele au preluat de la locul accidentului trei răniți și i-au transportat la spital. Între timp, pompierii au asigurat perimetrul unde s-a scurs combustibilul și au luat măsuri pentru a limita riscurile izbucnirii unui incendiu.

„Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe direcția București către Buzău și camionul de mare tonaj ce se deplasa din sens opus, la volanul cărora se aflau doi cetățeni străini, ambii de 56 de ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autoturismului și a doi pasageri din mașina acestuia, doi bărbați de 33, respectiv 45 de ani, de asemenea de cetățenie străină”, a transmis IPJ Buzău.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Accidentul a dus la întreruperea traficului pe DN2 E85, pe ambele sensuri, timp de câteva zeci de minute, începând cu ora 15.00.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%