Cel mai bătrân veteran de război din Buzău s-a stins din viață la 101 ani. A luptat și cu rușii, dar și cu nemții

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A murit unul dintre ultimii militari români care au luptat în Cel de-al Doilea Război Mondial. Pe 23 februarie 2023, veteranul Neculai Coconel, din comuna buzoiană Gherăseni, împlinise 101 ani.

Neculai Coconel avea 101 ani. SURSA smeeni.com

Neculai Coconel a stat trei ani pe front, perioadă în care a a luptat contra rușilor și nemților, a fost prizonier, a îndurat foamea și a îndurat chinuri groaznice.

După ce a scăpat din Rusia, a luptat cu nemţii, înaintând cu trupele române până în munţii Tatra, din Cehoslovacia. A ajuns acasă, pe jos, după ce a parcurs mii de kilometri în 20 de zile.

Am luptat contra rușilor, apoi ne-au luat prizonieri și am luptat contra nemților. A trebuit să trecem contra nemților și am luptat până în Germania. Prima dată am luptat cu tunurile antitanc. (…) Am luptat cu nemții până în Ardeal. Aici ne-au prins rușii și ni s-a zis să nu mai tragem că ne-am aliat cu rușii. Nu am mai tras, rușii s-au pus pe noi și ne-au tocat cu avioane, bombe, trăgeau în noi de pârâia pământul. M-a scăpat Dumnezeu. Am găsit pe marginea drumului o groapă, m-am trântit în ea, doar capul mi se vedea și uite așa am scăpat. Am mânat ce-am mânat, a venit alt stol, am ajuns într-un sat și iar am săpat. Asta se întâmpla în 1943”, povestea veteranul, în anul 2022, la împlinirea unui secol de viață.

Nea` Neculai Coconel avea doar 19 ani când a plecat în război, iar, în ciuda vârstei înaintate, veteranul încă poate reda cu exactitate momentele trăite pe câmpul de luptă.

„În Cehoslovacia, la Praga, au fost lupte grele până am ajuns în Germania. Erau morții ca bolovanii. Săreai peste ei ca să înaintezi. Cel mai greu moment a fost la Tatra. Nemții erau pe deal, iar noi pe vale. Și trăgeau de ne făceau praf. A durat o săptămână. S-au retras și apoi am înaintat și noi până în Germania. Când am ajuns în Cehia, rușii au făcut un cordon și au intrat în nemți. Scoteau ce găseau, fruntași, ofițeri, căpitani. Ce găseau îi împușcau și îi cărau cu mașinile într-o groapă. Eu mă mir cum oi fi scăpat. Pământul era plin de morți. În 1945 ne-a adus în țară”, a mărturisit veteranul de război, la aniversarea a 100 de ani de la naștere.

Pe 23 februarie 2023, veteranul Neculai Coconel împlinise vârsta de 101 ani.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!