Cea mai mare mină urbană din România își mărește capacitatea. Ce rol are investiția

0
Publicat:

Într-o perioadă în care se vorbește din ce în ce mai mult despre scăderea resurselor și o criză a materiilor prime, reciclarea capătă o importanță din ce în ce mai mare. Sticla, plasticul, cuprul, fierul sau freonul sunt câteva dintre materiile prime obținute pe platforma Frasinu, municipiul Buzău, a celui mai mare reciclator din sud-estul Europei.

Aproape toate aparatele sunt reciclate la Buzău. SURSA GreenWeee

Lider de piață în reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice în România, un important grup de companii din industria verde a finalizat a treia fabrică de reciclare a acestor tipuri de deșeuri. Odată cu pornirea noilor linii de procesare, capacitatea totală de reciclare a ajunge la 140.000 de tone pe an.

Noua investiție, realizată în platforma industrială Frasinu, din Buzău, cuprinde și extinderea cu 35.000 mp a zonei de producție si logistică, precum și amenajarea unei parcări echipate cu stații de încărcare pentru vehiculele electrice și una pentru camioane. De asemenea, a fost dezvoltat și un spațiu modern de birouri, care operează eficient și sustenabil datorită unui sistem avansat de climatizare, încălzire și filtrare a aerului.

Investiție de 75 de milioane de lei

Cu o investiție de 75 de milioane de lei pentru achiziționarea celor mai avansate instalații de reciclare, compania, cu prezență în Buzău din anul 2009 și în Câmpia Turzii din anul 2017, își mărește capacitatea cu 40%. Noua fabrică, localizată pe platforma industrială Frasinu, din județul Buzău, oferă o soluție completă pentru reciclarea frigiderelor și a altor deșeuri de uz casnic și industrial.

”Într-un context global în care se produc anual peste 50 de milioane de tone de deșeuri electronice, este evident că avem nevoie de o soluție în abordarea acestei probleme complexe. Investiția noastră nu este doar un angajament financiar, ci constituie un element fundamental al strategiei de a promova economia circulară la nivel european”, a transmis Marius Costache, reprezentantul companiei de reciclare a deșeurilor electronice și electrice.

Grupul de companii de pe platforma insustrială Frasinu este cea mai mare mină urbană din România. „Mina urbană” este termenul care definește, mai nou, platformele care închid circuitul de reciclare prin valorificarea componentelor, precum plasticul, sticla sau metalele.

Colectează toate tipurile de deșeuri alimentate electric sau cu baterii

Fabrica din Buzău colectează și reciclează toate tipurile de deșeuri alimentate electric sau cu baterii. Deșeurile provin de pe piața locală, de la operatori economici autorizați pentru preluarea responsabilității producătorului, retaileri de electronice și electrocasnice, firme de salubritate, colectori, cât și prin contracte cu mari producători.

Metalele care provin din circuite și cabluri merg la retopit, sticla este refolosită și ea, plasticul este măcinat și trimis spre liniile pentru producerea de granule sau fibre sintetice. Fiecare obiect este refolosit într-un procent foarte mare, peste 90 la sută. Compania acordă, de asemenea, o atenție deosebită pentru recuperarea substanțelor periculoase, inclusiv uleiuri, agenți refrigeranți și de expandare.

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Bancherii devin profesori pentru AI. Fostele creiere din sistemul bancar, plătite cu ora să învețe roboții meserie
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a lovit Turcia. Seismul a fost resimțit în orașele Istanbul și Izmir
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv