Case distruse de un incendiu uriaș, în noaptea de Înviere. De ce sunt sătenii revoltați pe primar VIDEO

0
Publicat:

Două case din localitatea buzoiană Vintilă Vodă au fost distruse, în noaptea de Înviere, de un incendiu uriaș. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă proprietarii celor două gospodării cuprinse de foc nu au reușit să salveze mai nimic, rămânând sub cerul liber, doar cu hainele de pe ei.

Sătenii au dat alarma după ce au zărit flăcările uriașe în timp ce se aflau la slujba de Înviere, la biserica aflată la câțiva kilometri distanță de centrul satului.

„Aici este casa sorei mele dar nu este acasă. Arde foarte rău”, ne explică una dintre martore.

Pagubele se ridică la circa 200.000 de euro FOTO Iulian Bunilă

Pompierii au ajuns după ce vâlvătaia devenise de nestăvilit. Sătenii nu au putut face mare lucru, pănă la venirea pompierilor tocmai de la Buzău, de la peste 40 de kilometri distantă.

Zona este greu accesibilă iar oamenii nu au avut cu ce să intervină, casele fiind în pericol de explozie din cauza a două butelii aflate în incintă.

„Nu vedeți, domnule, a venit asta prima dată, nu a putut să stingă, primarul l-am văzut pe aici, fără nicio putere”, spune, dezamăgit, unul dintre proprietarii caselor incendiate.

Oamenii se plâng că primăria nu a mișcat un deget să monteze hidranți în zonă sau să asigure mijloace voluntare de stingere a incendiilor.

„Teren de fotbal ne-a trebuit. Mașină de pompieri nu avem. Primăra e la cinci minute de mers pe jos. Întrebați-l pe primar de ce nu are mașină de pompieri și plătim impozite degeaba. Nu e-n stare să facă nimic”, spune revoltat unul dintre săteni.

Intervenția pompierilor sosiți de la Buzău a limitat proporțiile incendiului care se putea extinde și la alte imobile.

Rudele păgubiților bănuiesc că incendiul a fost provocat de o centrală pe lemne care s-ar fi defectat. Pagubele produse de foc depășesc 200.000 de euro, spun proprietarii.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie