Broccolini, trufanda de import, crește la Buzău. Leguma este nelipsită din meniurile de lux

0
Publicat:

De câțiva ani, buzoianul Daniel Toma cultivă cu succes broccolini, o legumă înrudită cu mult mai renumitul broccoli, dar mult mai gustoasă și chiar foarte apreciată de copii. Fermierul vinde leguma cunoscută și ca baby broccoli cu 35 de lei kilogramul, iar principalii săi clienți sunt în București.

Daniel Toma va culege până la sfârșitul lunii noiembrie. SURSA I. Bunilă

Cultura de broccolini - cunoscut și ca baby broccoli - se află în localitatea buzoiană Amara, comuna Balta Albă, pe un teren pe care Daniel Toma l-a moștenit de la bunicii săi. Broccolini este format dintr-o tulpină verde acoperită cu florete, la fel ca broccoli.

„Din cauza temperaturilor ridicate, planta trebuie culeasă la momentul optim pentru că altfel găsim planta ramificată, deja înflorită, adică ușor compromisă. Noi nu mai putem să o valorificăm în condițiile astea. Și copiii îl preferă, tocmai datorită gustului acesta dulce. Se consumă cu tot cu tijă”, spune Daniel Toma, producător de broccolini.

Așa arată leguma cultivată la Amara. SURSA I. Bunilă

Tija de broccolini este însă mai subțire și are coroane mai fragile decât floretele dense și mari pe care le vedem la surata mai cunoscută. De aceea, recoltare se face cu multă grijă, spune unul dintre culegătorii de broccolini de la ferma din Amara.

„Trebuie așezat cotor lângă cotor, iar în al doilea rând, trebuie așezat cât mai drept și bine deoarece el trebuie să își păstreze forma lui naturală, drept, deoarece se poate strâmba dacă nu este așezat bine, și să ajungă la apă să păstreze prospețimea”, ne explică Paul, angajat al fermei care produce broccolini.

Paul este ajutorul de nădejde al lui Daniel. SURSA I. Bunilă

Daniel Toma a început afacerea în agricultură cu producerea de sparanghel, iar ideea de a planta broccolini i-a venit în urmă cu peste patru ani. În primul an, a cultivat experimental o suprafață de o mie de metri pătrați, iar anul acesta a dublat suprafața.

„Am fost printre primii care am cultivat sparanghel în România, apoi cu broccolini, la fel, cred că suntem singurii. Noi o cultivăm de vreo... cred că patru, cinci ani. Încercăm să promovăm și să o facem cunoscută și pe piața din România”, declară producătorul buzoian de broccolini.

Daniel Toma, crescătorul de broccolini FOTO I. Bunilă

Leguma cultivată de buzoian are o aromă ușoară, gust dulceag, distinct și textura mai aproape de cea a sparanghelului. Plantația de broccolini a lui Daniel Toma este unică la acest moment în România - spune producătorul. Livrează numai în baza unor comenzi, la prețul de 35 de lei kilogramul, iar pentru a rezista transportului, aranjează legumele în recipiente cu apă. Principalii săi clienți sunt în București.

„Ca mod de păstrare, se pot ține proaspete patru, cinci zile, introduse cu cotoarele în apă, într-un vas, și puse apoi în frigider. Este o plantă foarte dulce, zemoasă, crocantă, care poate fi mâncată și în stare crudă”, ne spune fermierul Daniel Toma.

Broccolini se păstrează bine cu tulpina în apă. FOTO I. Bunilă

Există mici diferențele între broccolini și broccoli, însă clare pentru cei cu gusturi fine. Broccolini sunt mai gustoși și arată mai bine în farfurie. Se află de mai mulți ani în meniul unor restaurante luxoase și în vitrinele frigorifice ale unor băcănii din Capitală. Păstrarea se face la temperaturi scăzute.

„Către supermarketurile online livrăm la caserolă de 450 de grame iar către băcănii, către restaurante, pur și simplu la lădiță, în funcție de de câte kilograme dorește fiecare. Livrarea o facem rapid, cu mașina noastră frigorifică, pentru că pe căldurile care încă sunt, după cum vedeți, e foarte perisabil”, precizează Daniel Toma.

Cultură de broccolini FOTO I. Bunilă

Broccolini se consumă ca garnitură la fripturi, ținut trei minute în apă clocotită, apoi tras prin ulei de măsline sau unt. Este însă și un medicament natural. Această legumă oferă sută la sută din necesarul zilnic de vitamina C și calciu, vitaminele A și E, potasiu și fier. Asta, cu numai 35 de calorii pe porția de broccolini.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie