Ancheta în cazul copiilor legaţi de paturi a intrat „în prelungiri”. Asistentele îşi schimbă declaraţiile de la o zi la alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ancheta în cazul copiilor legaţi de paturi bate pasul pe loc                                           FOTO: Adevărul.ro

Rezultatele anchetei la Spitalul Judeţean Buzău, în cazul copiilor legaţi de paturi în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean, vor fi făcute publice de abia peste o săptâmână. Termenul pentru finalizarea audierilor a fost prelungit deoarece comisia Consiliului Judeţean este nevoită să recheme la audieri mai multe asistente, întrucât au fost descoperite nepotriviri în declaraţiile iniţiale.

Patru dintre asistentele secţiei de pediatrie din Spitalul Judeţean Buzău au fost convocate pentru a doua oară la audieri, în cazul copiilor legaţi de paturi. 

„Astăzi a avut o discuţie cu comisia de disciplină de la nivelul Spitalului Judeţean şi am fost informat că a fost nevoie să fie suplimentat numărul persoanelor care vor fi audiate. Este vorba de patru asistente medicale, care vor fi reaudiate pentru lămurirea unor neconcordanţe, şi a încă unui medic. Urmare a acestui fapt, am dat ca termen pentru finalizarea acestei anchete data de marţi, 19 februarie, dată la care vom anunţa şi măsurile pe care le vom dispune în vedera normalizării situaţiei la nivelul Spitalului Judeţean”, ne-a declarat Laurenţiu Gavrilă, şeful comisiei de anchetă.

Până în prezent, în total, au fost convocate la audieri nouă asistente medicale, două îngrijitoare, două infirmiere, precum şi asistenta şefă şi medicul şef de secţie.

Imagini cu copii legaţi de paturi cu feşe în secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău au fost difuzate, în 28 ianuarie, pe mai multe posturi naţionale de televiziune, fiind vorba atât despre copii instituţionalizaţi, cât şi despre copii din familii. 

Un dosar penal în acest caz se află şi pe masa Parchetului Judecătoriei Buzău.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor