A scăpat miraculos cu viață după ce s-a aruncat de pe un bloc. Ce l-a determinat să facă gestul disperat

0
Publicat:

Un bărbat de 33 de ani, din Buzău, a ajuns joi seară la Urgențele Spitalului Județean Buzău, după ce s-a aruncat de pe terasa blocului cu patru etaje în care locuiește. Protagonistul tentativei de suicid este un fost șofer de autobuz care, în urmă cu patru luni, a rămas fără serviciu din cauza unor grave abateri. Fusese prins băut în timp ce transporta călători. Consumase băuturi alcoolice și joi, înainte să fie copleșit de gândurile negre.

Incidentul a avut loc în jurul orei 20.30, în micul cartier de pe strada Bazalt. Unul dintre locatari s-a aruncat de pe acoperișul unuia dintre blocuri și a aterizat peste o masă care era depozitată în grădina imobilului. După căderea de la mare înălțime, victima a continuat să se miște și chiar să se vaite, spun martorii. Asta, spre surprinderea multora, care nu se mai așteptau să-l găsească în viață pe bărbat.

Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde a intrat direct în operație. Medicii au descoperit numeroase fracturi la nivelul capului, la coloană, coaste, la mâini și picioare, dar și câteva leziuni interne. El a fost salvat și internat la secția Chirurgie, unde este monitorizat permanent de medici. Starea tânărului era stabilă la 12 ore după incident, conform precizărilor făcute de medicii Spitalului Județean Buzău.

Tânărul care a încercat să se sinucidă, aruncându-se în gol de pe un bloc cu patru etaje, se numește Alin și are 33 de ani. Este șomer de patru luni și picase într-o depresie profundă, pe care încerca să o combată prin băutură, spun cunoscuții. În martie 2023, Alin a fost prins băut la volanul unui autobuz care efectua o cursă pe o rută urbană, cu trei pasageri la bord.

Pentru că vehiculul se deplasa sinuos, un echipaj de poliţie al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Buzău a efectuat semnal regulamentar de oprire şi, în urma verificărilor, oamenii legii au stabilit faptul că şoferul consumase alcool. „Alcooltestul a indicat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat", informa Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău.

Polițiștii au încercat să îl convingă pe şofer să se deplaseze la spital în vederea recoltării de probe de sânge, însă acesta a refuzat, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele șoferului de autobuz, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Alin a fost dat afară imediat de la firma de transport public urban, unde a lucrat patru ani.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie