Sute de persoane au fugit panicate dintr-un mall buzoian, cu o oră înainte de închidere. Pompierii au descoperit cauza VIDEO

0
Publicat:

A fost panică, miercuri seară, în cel mai aglomerat mall din Buzău, după ce alarma de incendiu a început să sune, în jurul orei 21. Au început brusc să se înghesuie către ieșiri cele câteva sute de persoane care erau în acel moment la cumpărături, în sălile de cinema sau pe terasa de la etaj a centrului comercial. Imediat au fost alertați pompierii, iar salvatorii au trimis la fața locului cinci mașini.

Semnalul alarmei se auzea atât în interiorul centrului comercial cât și în exterior. În paralel, s-a declanșat și alarma vocală care anunța în limba română și engleză că este vorba despre o alarmă de incendiu și că evacuarea este obligatorie.

În câteva minute, sutele de clienţi aflaţi în magazine au părăsit clădirea prin uşile laterale, îndrumaţi de agenţii firmei de securitate.

Oamenii care se aflau la casele de marcat şi-au abandonat marfa temporar, după ce au primit asigurarea din partea vânzătorilor că le pot recupera după încheierea alarmei. Luaţi prin surprindere, angajaţii magazinelor din mall şi-au închis casele înainte să părăsească incinta.

Starea de alertă din centrul comercial i-a surprins pe mulți cetățeni în așteptarea unor comenzi pentru care făcuseră plata, în zona cu restaurante, astfel că nemulțumirile au fost la cote înalte.

image

La scurt timp după declanșarea alarmei de incendiu, pompierii au ajuns la mall cu două autospeciale de stingere, o autoscară, o mașină pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

După ce au făcut recunoașterea zonei, pompierii au anunțat că este vorba despre o alarmă falsă și că cineva a apăsat unul dintre butoanele de alarmă din incinta mall-ului. Nu se știe însă dacă butonul a fost apăsat din greșeală sau intenționat. După o jumătate de oră, oamenii au fost lăsaţi să intre în centrul comercial.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite