VIDEO REZOLVARE SUBIECTE BAC 2013 Subiecte mai uşoare ca la simulare. Cum a fost examenul de Bacalaureat la Liceul „George Coşbuc“ din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut miercuri, 3 iulie, proba scrisă la Istorie sau proba scrisă la Matematică, la examenul de Bacalaureat 2013. Adevarul.ro a publicat, miercuri, rezolvarea subiectelor la Bac 2013, pe care le-a rezolvat şi dezbătut împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate. Cu toate că emoţiile nu au lipsit nici anul acesta, cei mai mulţi tineri au considerat subiectele mai uşoare.

Examenul de Bacalaureat 2013 a continuat miercuri, 3 iulie, cu proba scrisă la Istorie si cu cea scrisa la Matematica, la care s-au înscris  13.501 şi, respectiv 3.987 de elevi din Bucureşti, înscrişi pe listele de Bac 2013.

Ziua probei scrise la matematică sau istorie a fost una relativ calmă pentru elevii prezenţi la Colegiul Naţional George Coşbuc din Bucureşti. Pe lângă cei din Coşbuc, tot aici, au susţinut examenul şi elevi din liceul Teoretic C.A. Rosetti. Dacă au mai existat câţiva elevi care au întârziat, în jurul orei 9.10 în faţa gardului portocaliu al liceului nu mai erau decât câteva grupuri de părinţi ce trăiau emoţii poate chiar mai puternice decât copiii lor.

Majoritatea oamenilor care au venit încă de dimineaţă şi au rămas până la sfârşitul examenului erau părinţi ai copiilor din liceul Rosetti.

”Fata mea face meditaţii de trei ani la matematică. Aici sunt cel mai puţin îngrijorat. Eu i-am spus: tu decizi dacă vara asta stai cu picioarele în apa din lighean sau de la mare”, glumeşte tatăl Cătălinei, a care a absolvit liceul liceul C.A. Rosetti.

Cei mai mulţi părinţi prezenţi la porţile liceului păreau foarte încrezători în reuşita copiilor lor, fie că era vorba despre matematică sau istorie.

Trecerea fiecărui jumătate de ceas se confunda cu un nivel tot mai ridicat de încordare al oamenilor, nerăbdători să-şi vadă copiii la intrare. În paralel cu părinţii din faţa liceului s-au aşezat hotărât şi mai mulţi reprezentanţi ai unor facultăţi private, înarmaţi cu pliante.

În jurul orei 11.10, elevii au început să iasă din şcoală, cei mai mulţi dintre ei cu zâmbetul pe buze.

Elevii au susţinut proba scrisă la Istorie sau Matematică la examenul de Bacalaureat 2013

”A fost aşa şi aşa, subiectul 3 a fost mai greu. Nivelul de dificultate mi s-a părut cam la fel cu cel de simulare. Oricum, a fost mai uşor decât examenul de la română”, a spus Cătălina.

De aceeaşi părere este şi Cosmin, de la acelaşi liceu, care a dat examenul la Istorie: ”cred că voi lua în jur de 7-8. Nu am făcut meditaţii, decât câteva ore suplimentare la şcoală. Mi s-au părut destul de uşoare subiectele”.

De altfel, majoritatea elevilor păreau a fi destul de relaxaţi şi uşuraţi când povesteau de subiectele tratate, dificultatea lor fiind, potrivit lor, mai mică decât cea de la simulare.

Examenul de Bacalaureat 2013 a continuat miercuri, 3 iulie, cu proba scrisă la Istorie si cu cea scrisa la Matematica, la care s-au înscris  13.501 şi, respectiv 3.987 de elevi din Bucureşti, înscrişi pe listele de Bac 2013.

Pe aceeaşi temă:

SUBIECTE BAC 2013 Matematică: M1, M2 şi M3. Subiecte mai uşoare decât la simulare

136.964 de elevi au susţinut miercuri, 3 iulie, proba scrisă la Matematică, la examenul de Bacalaureat 2013. adevarul.ro a publicat subiectele la Bac 2013, pe care le rezolvă şi le dezbate împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate.

BAC 2013 Mai mulţi candidaţi nu au ajuns la examen din cauza unei defecţiuni la metrou. Aceştia vor da examenul la prânz

Mai mulţi absolvenţi de clasa a XII-a au rămas blocaţi la metrou, după ce o garnitură a rămas blocată, în această dimineaţă, între staţiile 1 Decembrie şi Nicolae Grigorescu. Prin urmare, aceştia nu au reuşit să ajungă la timp pentru a susţine probele scrise la Istorie şi Matematică, programate astăzi la examenul de Bacalaureat.

Subiectele la Istorie. Elevii susţin că punctul al treilea al examenului a fost greu

37.294 de elevi au susţinut miercuri, 3 iulie, proba scrisă la Istorie, la examenul de Bacalaureat 2013. adevarul.ro a publicat, miercuri, subiectele la Bac 2013, pe care le rezolvă şi le dezbate împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate.

Perlele candidaţilor au început la ieşirea din examen: ”Ne-a dat ceva cu un negru, habar nu am, că n-am citit decât primul subiect. Da' un 7 iau”

Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut luni,1 iulie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la examenul de Bacalaureat 2013. Unii candidaţi au avut versiuni uluitoare despre examenul de Bac de azi: fie n-au citit decât primul subiect, fie au scris ”ceva sinonime”, fie chiar au întârziat trei ore la examen.

VIDEO BAC 2013 Rezolvarea integrală a subiectelor la Limba şi Literatura Română - profil Real şi Uman

Profesorul de română Ecaterina Stanca de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu“ din Bucureşti a rezolvat toate subiectele de la examenul scris la română pentru ambele profiluri studiate de liceeni: Uman şi Real, dar a vorbit şi despre capcanele care puteau apărea.

BACALAUREAT 2013 Elevii faţă în faţă cu profesorii, capcanele şi baremele de corectare de la proba de Română

Profesoara Iulia Pop, care predă Limba şi Literatura Română la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Capitală, a comentat împreună cu elevii subiectele primite de aceştia la prima probă a examenului de Maturitate.

Mai multe pentru tine:
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”