Un român a vrut să devină stăpânul mărcii „pui vegan“: „Este o metaforă care creează o combinaţie fantezistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afaceristul şi-a justificat cererea susţinând că puii pe care îi creşte se hrănesc cu produse vegetale FOTO Pixabay

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a fost dat în judecată de un om de afaceri din industria cărnii după ce a refuzat să înregistreze marca „pui vegan”. OSIM a câştigat procesul de la Tribunalul Bucureşti, sentinţa rămânând definitivă prin neatacare.

Printr-un proces deschis la Tribunalul Bucureşti, un om de afaceri a dat în judecată OSIM pentru că i-a refuzat înregistrarea mărcii „pui vegan”. Cererea de înregistrare a mărcii a fost depusă la OSIM în februarie 2017. După o corespondenţă de câteva luni, în noiembrie 2017, OSIM a emis decizia de respingere a cererii formulate de omul de afaceri.

Decizia OSIM a fost contestată la Comisia de Contestaţii Mărci din cadrul OSIM, care a respins, la rândul său, contestaţia respingând înregistrarea mărcii „pui vegan”. Conform procedurii, decizia Comisiei de Contestaţii Mărci a fost contestată în instanţă, la Tribunalul Bucureşti.

„Pui vegan” – o metaforă

În procesul de la Tribunalul Bucureşti, omul de afaceri a arătat că OSIM i-a refuzat cerere, printre altele, pentru că semnul nu poate constitui o marcă în sensul definit de lege şi marca este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului. „Niciunul dintre aceste motive de refuz nu este însa incident in cauză”, a arătat reclamantul în proces.

„Marca «pui vegan» are caracter distinctiv, prin aceea ca alăturarea cuvintelor «pui» şi «vegan» dă naştere unei metafore, fiind în sine un joc de cuvinte, care creează o combinaţie fantezistă, al cărei sens nu este unul propriu, ci unul figurativ, dat de asocierea surprinzătoare a cuvintelor «pui» şi «vegan»”, a mai arătat reclamantul în cererea de chemare în judecată.

În acelaşi proces, afaceristul care a vrut să devină proprietar al mărcii „pui vegan” a mai arătat că „în mod evident, puii sunt hrăniţi si cu substanţe vegetale, dar asocierea cuvântului «vegan» cu cuvântul «pui» este una neobişnuită, care scoate ambii termeni din contextul lor propriu şi ii plasează într-un context ludic, glumeţ, care este perceput ca atare de către public”.

Judecătorii nu au gustat gluma cu „puiul vegan”

Tribunalul Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată arătând că decizia OSIM de respingere a înregistrării mărcii „pui vegan” este corectă. 

„Semnul «pui vegan» face trimitere la dieta vegană în condiţiile în care acest mod de alimentaţie a căpătat o deosebită dezvoltare şi diversificare, existând mai multe tipuri de astfel de produse prin imitarea şi prezentarea produselor din carne.

Or, în contextul prezentat mai sus, al existenţei unei diversificări în continuă creştere a produselor vegane prin imitarea produselor din carne, este posibil ca publicul, percepându-le ca produse vegane, pe cale de consecinţă, să fie indus în eroare cu privire la natura şi calitatea produsului care se aplică unor produse din carne de pui”, şi-a justificat judecătorul decizia.

Hotărârea Tribunalului Bucureşti a rămas definitivă prin neatacare.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Doi români încearcă să înregistreze la OSIM marca „RO.VEGAN“. Motivul pentru care cererea le-a fost respinsă

Cum a încercat un politician local să devină stăpânul absolut al brandului „Hai în Bucovina!“

Bătălia pentru „salamul rusesc”. De ce a refuzat OSIM să înregistreze marca şi ce a decis judecătorul

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta