Un medic ATI de la Institutul „C.C Iliescu” s-a sinucis. „Promitea enorm”

0
Publicat:

Un medic ATI de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din Capitală a murit vineri dimineață. Doctorul s-ar fi sinucis, potrivit Antena 3 CNN.

Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. FOTO Facebook

Medicul avea 58 de ani. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost dus la INML.

Polițiștii au deschis o anchetă.

Surse medicale au declarat pentru Antena 3 CNN că este vorba de o sinucidere.

Medicul lucra de ani buni la secția de terapie intensivă. Apropiații spun că era un specialist foarte competent și un om extraordinar de bun.

„Era unul din lupii tineri care promitea enorm. A fost un șoc pentru noi. Este încă o victimă pe altarul acestei specialități care este dovedită ca fiind profesia cea mai grea din toate meseriile din lume, are cea mai mare rată a suicidului și depresiilor”, a declarat președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, potrivit Antena3 CNN

Amintim că, în 2022, unul dintre cei mai apreciați chirurgi ai Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” din București s-a sinucis, aruncându-se de pe un bloc din Pantelimon, în zona Mega Mall. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV